Crimă și viol în localitatea Corbu! Decizie de ultim moment a judecătorilor

 
Viorel Gabriel Teliceanu, procuror șef al Secției Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a solicitat și obținut menținerea în stare de arest preventiv a lui Denis Mustafa, de 29 de ani, din localitatea Corbu, județul  Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, tâlhărie calificată și viol, rămâne în arest preventiv!
 
Decizia nu este definitivă!
 
Oficial
 

„Admite propunerea formulata de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta în dosarul de urmarire penala nr. 1010/P/2021. În temeiul art. 234 si art. 236 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, prelungeste masura arestarii preventive luata fata de inculpatul Mustafa Denis pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 01.09.2021, pâna la data de 30.09.2021 inclusiv. Masurile dispuse se comunica locului de detinere. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile de judecata ramân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedura penala, avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Constanta suma de 313 lei, reprezentând onorariul aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Ion Ana. Cu drept de contestatie“.

 
Pe data de 02 iulie 2021, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac-IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.
 
Ajuns la fața locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.
 
Viorel Gabriel Teliceanu a declarat că „autorul a și recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, ne-a dat și detalii, s-a efectuat și o percheziție la domiciliul acestuia unde au fost găsite mai multe bunuri care probează în mod complex cu săvârșirea faptelor ce i se impută“.
 
Oamenii legii au găsit și maceta cu care s-a săvârșit crima, hainele pe care autorul le avea asupra lui.
 
Bunurile luate de la fața locului au fost aruncate la o pubelă de gunoi pentru că i-ar fi fost teamă autorului că-i vor rămâne amprentele pe bunurile respective.


Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2734

Crimă Mangalia Cine deține și administrează hotelurile unde au lucrat cele două tinere din Vaslui?

13 Aug 2023 13136

Știri Constanța Control la hotelul unde era angajată autoarea crimei de la Mangalia!

11 Aug 2023 12576

LIVE VIDEO-TEXT Partidul AUR, filiala Constanța, în conferință de presă. „Am asistat la crima extrem de gravă în Mangalia, asistăm la o expunere a tinerilor la droguri“ (FOTO)

11 Aug 2023 1808

Crima de la Mangalia. Avocatul inculpatei - „Numai la asta se gândește, și-a omorât cea mai bună prietenă” (VIDEO)

11 Aug 2023 5703

Filmul crimei de la Mangalia. Declarații cutremurătoare - „Nu am vrut să o omor însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea”

10 Aug 2023 18884

Alina, tânăra ucisă de cea mai bună prietenă la Mangalia, condusă joi pe ultimul drum

08 Aug 2023 1411

Crimă la Mangalia! „Odihnește-te în pace, floarea mea! “ Mesaje de condoleanțe pentru tânăra de 18 ani ucisă la Mangalia (VIDEO)

07 Aug 2023 3465

Știri Constanța azi Chestorul Glugă, șeful Poliției Constanța, despre presupusa crimă din Mamaia! (VIDEO)

26 Jul 2023 2981

Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață! 2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

02 Jul 2022 6884

O altă persoană implicată în scandalul de la Cogealac, arestată preventiv pentru 30 de zile

22 Jun 2022 1449

Crima de la Cogealac Cei cinci suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

22 Jun 2022 2480

Răfuială ca în filme! Un bărbat a murit, în urma scandalului pornit de la pepeni, la Cogealac (VIDEO)

22 Jun 2022 5110

Procurorul Zafer Sadîc, precizări importante despre suspectul de crimă de la Cogealac (VIDEO)

21 Jun 2022 7985

Mărul discordiei...pepeni Imagini de la fața locului. Un bărbat a murit după un scandal în centrul localității Cogealac. Mai multe persoane au fost rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jun 2022 14384