Criminalul din Medeea vrea să fie liber! Și-a ucis cumnata cu 42 de lovituri de cuțit



Tribunalul Constanța a decis aseară arestarea preventivă a cetățeanului de 41 de ani, din cartierul constănțean Medeea, acuzat că și-a înjunghiat cumnata cu 42 de lovituri de cuțit. 

Bărbatul a cerut judecătorilor luare a unei măsuri preventive mai uşoare, în locul arestului preventiv. 

Tribunalul a respins solicitarea individului. 

Cum a avut loc tragedia

Prin ordonanţa din data de 19 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.D., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul zilei curente.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 19 septembrie 2021, în jurul orelor 1700, în cursul unui conflict spontan, în cursul căruia victima intervenise în sprijinul surorii ei, concubina inculpatului, de care aceasta dorea să se despartă, în locuinţa sa din Constanța, inculpatul a ucis-o pe victima S.N.A., pe care a înjunghiat-o cu cuţitul în zonele toracelui, abdomenului şi membrelor în mod repetat, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de 42 de plăgi înjunghiate, leziuni ce au dus la moarte, prin acţiunea sa de violenţă agresorul dând dovadă de cruzime faţă de victimă.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 853

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1079

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2733

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3972

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1805

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8926

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1426

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 918

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1387

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1792

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 912

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4386

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3739

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1900