Croitorul cu haina descusută ... Județul Constanța, amendat de Inspectoratul Teritorial de Muncă!

  • Întâmplarea a avut loc la mijlocul lunii august 2020, iar la începutul lunii septembrie a aceluiași an, cazul ajungea deja în instanță.
  • ITM Constanța a amendat Județul Constanța cu 4.000 de lei și i-a dat instituției județene și avertisment, pe motiv că „angajatorul nu a instruit lucrătorii atunci când li s-a încredințat o sarcină de lucru pentru care nu sunt calificați“.
  • După analizarea actelor de la dosar, judecătorii au arătat că „angajatorul persoanelor cu privire la care s-au făcut verificările și constatările la controlul efectuat în data de 18.08.2020 este Consiliul Județean Constanța și nu Județul Constanța“.
  • În această situație, în luna aprilie 2021, Judecătoria Constanța a anulat procesul-verbal de sancționare.
  • Hotărârea Judecătoriei Constanța a fost atacată în apel de reprezentanții ITM, iar cazul a ajuns acum la Tribunalul Constanța.

Magistrații constănțeni au fost chemați să împartă dreptatea într-un litigiu izbucnit între Județul Constanța prin Președintele Consiliului Județean Constanța și Inspectoratul Teritorial de Muncă din oraș!

Totul a pornit după ce ITM Constanța a amendat Județul Constanța cu 4.000 de lei și i-a dat instituției județene și avertisment, pe motiv că „angajatorul nu a instruit lucrătorii atunci când li s-a încredințat o sarcină de lucru pentru care nu sunt calificați“.

Întâmplarea a avut loc la mijlocul lunii august 2020, iar la începutul lunii septembrie a aceluiași an, cazul ajungea deja în instanță.

Este vorba despre dosarul civil cu numărul 19919/212/2020, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 3 septembrie 2020.

În cauză, Județul Constanța prin Președintele Consiliului Județean Constanța are rolul de petent, în timp ce Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța este intimatul.

Astfel, Județul Constanța prin Președintele CJC a contestat procesul-verbal prin care ITM a dispus amendarea instituției cu 4.000 de lei, dar și cu avertisment.

În primă instanță, Judecătoria Constanța a admis plângerea președintelui CJC și a anulat procesul-verbal de amendă.


De ce a fost aplicată amenda

În Hotărârea nr. 3942/2021 a Judecătoriei Constanța, document citat pe Jurindex, se arată că „petentul Județul Constanța a fost sancționat cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, în temeiul art. 39 al.4 raportat la art. 20 din Legea nr. 319/2006 și cu avertisment în temeiul art. 5 din OG nr. 2/2001 raportat la art.13 lit. d) din Legea nr. 319/2006“.


Mai exact, conform documentului citat pe www.rolii.ro., s-a reținut în procesul-verbal de sancționare întocmit de inspectorii de muncă „că angajatorul nu a instruit lucrătorii atunci când li s-a încredințat o sarcină de lucru pentru care nu sunt calificați și care este înscrisă în fișa postului fără a se ține seama de capacitățile acestora, respectiv că angajatorul nu a stabilit prin fișa postului atribuțiile și răspunderile ce le revin lucrătorilor, corespunzător funcțiilor și meseriilor în domeniul SSM, ținând seama de capacitățile acestora“.


Ce a susținut președintele CJC

În plângerea adresată instanței, Județul Constanța prin Președintele CJC a arătat, potrivit Hotărârii nr. 3942/2021, că „salariații aveau completate fișele individuale de instructaj la zi, că angajatorul este Consiliul Județean Constanța, nu Județul Constanța, cum în mod greșit a consemnat agentul constatator, că nu au fost indicate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei, că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni și că nu au fost completate toate datele privind posibilitatea de a achita amenda“.

După analizarea tuturor actelor depuse la dosarul cauzei, magistrații Judecătoriei Constanța au ajuns la concluzia că dreptatea ar fi de partea Județului Constanța prin Președintele CJC.

Mai exact, judecătorii au arătat că „angajatorul persoanelor cu privire la care s-au făcut verificările și constatările la controlul efectuat în data de 18.08.2020 este Consiliul Județean Constanța și nu Județul Constanța“.


Decizia primei instanțe

„Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul (nr., Județul Constanța prin Președintele Consiliului Județean Constanța) a fost sancționat contravențional, în calitate de angajator, reținându-se că este angajatorul persoanelor cu privire la care s-au făcut verificările și constatările la controlul efectuat în data de 18.08.2020“, se arată în motivarea Hotărârii nr.3942/2021.

„În consecință, reținând că petentul Județul Constanța nu poate fi considerat subiect activ al contravențiilor prevăzute de art. 13 lit. d) și art. 20 din Legea nr. 319/2006, nefiind angajatorul persoanelor cu privire la care s-au făcut verificările și constatările la controlul efectuat în data de 18.08.2020, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției (...) întocmit la data de 18.08.2020 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, urmând ca amenda achitată să fie restituită conform procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 207/2015“, potrivit www.rolii.ro.

Hotărârea Judecătoriei Constanța a fost însă atacată în apel de reprezentanții ITM Constanța.

În această situație, dosarul a ajuns deja la Tribunalul Constanța, unde a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, urmând să fie stabilit prin termen în apel.

În întreg acest context, rămâne de văzut care va fi decizia magistraților de la Tribunalul Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

„Îmbogățire fără justă cauză“:
Cristian Moldovanu, fostul director al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, a pierdut procesul cu instituția. Cât are de achitat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 340

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 589

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 358

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 757

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 448

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2703

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 806

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 900

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 402

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 600

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 486

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 881

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 533

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 620

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 566