Justitie

CSM caută şef pentru Curtea de Apel Constanţa. Ce posturi mai sunt scoase la concurs

Prin Hotărârea Plenului nr. 912/10.10.2018., Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, la Bucureşti, în perioada 11 octombrie - 18 decembrie, a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea.
 
Concursul sau examenul se organizează pentru ocuparea unui număr de 164 de funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi a unui număr de 126 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
 
Judecătorii şi procurorii pot depune cereri de înscriere la concurs sau examen la Institutul Naţional al Magistraturii, până la data de 1 noiembrie, inclusiv, conform calendarului de desfăşurare a concursului/examenului aprobat.
 
Concursul sau examenul se va desfăşura după următorul calendar: 18 - 25 noiembrie - testarea psihologică, evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi verificarea rezistenţei la stres: 18 noiembrie - testul psihologic scris, 20 - 25 noiembrie - interviul psihologic, 29 noiembrie - 5 decembrie - susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, 9 decembrie - susţinerea testării scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
 

Funcţii de conducere vacante la nivelul instanţelor de judecată 

Curtea de apel Constanţa – preşedinte
Tribunalul Constanţa – preşedinte
Tribunalul Constanţa – vicepreşedinte
Tribunalul Constanţa – vicepreşedinte
Judecătoria Medgidia – vicepreşedinte
Judecătoria Mangalia – preşedinte
Judecătoria Măcin – preşedinte
Judecătoria Hârşova – preşedinte
Judecătoria Tulcea – preşedinte
Judecătoria Tulcea – vicepreşedinte
 

Funcţii de conducere vacante la nivelul parchetelor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrşova – prim-procuror
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea – prim-procuror
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea – prim-procuror adjunct
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea – prim-procuror
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea – prim-procuror adjunct
Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin – prim-procuror
Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag – prim-procuror.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.