Justitie

CSM dezbate posibila revocare a preşedintelui Curţii de Apel, dar şi cererea de apărare a reputaţiei judecătorilor

Şedinţă încărcată la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, mai ales cu privire la instanţele şi judecătorii constănţeni. Astăzi, reprezentanţii CSM vor pune în discuţie atât propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Marius Cristian Epure, cât şi Raportul Inspecţiei Judiciare legat de cererile de apărare a reputaţiei profesionale a judecătorilor din cadrul aceleiaşi instanţe. Mai mult, pe ordinea de zi se află şi Raportul de control pentru verificarea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale la nivelul Curţii de Apel Constanţa, dar şi Raportul întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la exercitarea atribuţiilor manageriale la nivelul Judecătoriei Constanţa.
 
Soarta conducerii Curţii de Apel Constanţa se decide azi la Consiliul Superior al Magistraturii, unde se va pune în discuţie posibilitatea revocării din funcţia de preşedinte al instanţei a judecătorului Marius Cristian Epure. Solicitarea privind revocarea din funcţie a fost formulată încă din luna aprilie de către Adunarea generală a judecătorilor din Curtea de Apel Constanţa, ce a adoptat hotărârea de a sesiza CSM cu privire la aceste aspecte cu 21 de voturi pentru, 8 abţineri şi 1 vot împotrivă, din totalul de 30 de judecători prezenţi.
 
Tot astăzi, Secţia pentru judecători are în vedere, la acelaşi punct de pe ordinea de zi, „raportul de control pentru verificarea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ale preşedintelui instanţei, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, precum şi a modului de exercitare a atribuţiilor de către Colegiul de conducere la Curtea de Apel Constanţa“.
 

Judecătoria Constanţa, pe ordinea de zi

 
În plus, se va discuta şi despre Raportul Inspecţiei Judiciare privind cererile de apărare a reputaţiei profesionale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Totodată, se va pune în discuţie „Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 19-1477/2019 privind verificarea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ale preşedintelui instanţei, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, precum şi a modului de exercitare a atribuţiilor de către colegiul de conducere cu referire la Judecătoria Constanţa“.
 
Nu în ultimul rând, Secţia pentru judecători a CSM vor analiza propunerile de delegare a unor judecători constănţeni în funcţii de conducere.
 
Prima propunere ce vizează Constanţa este de delegare în funcţia de preşedinte al Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa a judecătoarei Chiraţica Enache. Totodată, pentru funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalul a fost propus judecătorul Lucian Lică, iar Secţia va discuta şi despre prelungirea în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civile a Tribunalului a magistratului Sanda Ioana Pascu. Şedinţa Secţiei pentru judecători a CSM este programată să înceapă la ora 10.00.
 
Citeşte şi:
 
Se discută despre posibila revocare Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Marius Cristian Epure, în atenţia CSM
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, de la CSM Marius Cristian Epure rămâne preşedintele Curţii de Apel Constanţa

08 Nov 2019 779

Se discută despre posibila revocare Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Marius Cristian Epure, în atenţia CSM

06 Nov 2019 777

Iată de ce a fost achitat pentru luare de mită medicul Marius Militaru, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Constanţa

01 Nov 2019 4749

Judecătorii Epure și Marcu rămân în cursa pentru Curtea Supremă

28 Oct 2019 524

Judecătorii Epure şi Marcu, evaluaţi profesional pentru Curtea Supremă

16 Oct 2019 520

Cursa pentru Curtea Supremă Judecătorii Epure şi Marcu, de la Curtea de Apel, aşteaptă verificarea lucrărilor lor

05 Oct 2019 482

Justiţie la vârf Cine se află în fruntea instanţelor din Constanţa

28 Sep 2019 1068

Secret de stat! Cine are grijă de documentele clasificate de la Curtea de Apel Constanţa

24 Sep 2019 591

Marius Cristian Epure şi Cristina Eleni Marcu Preşedintele şi vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa vor să plece la Înalta Curte

22 Aug 2019 1673

Curtea de Apel Constanța A fost declanșată procedura de revocare a judecătorului Marius Cristian Epure din funcția de președinte al Curții de Apel Constanța

10 Apr 2019 1245

Adunarea Generală a Curții de Apel Constanța a votat pentru revocarea lui Marius Cristian Epure din funcția de președinte al instanței

09 Apr 2019 693

Doi poliţişti din Constanţa, condamnaţi la aproape 20 de ani de închisoare. Dosarul se va rejudeca

15 Mar 2019 1490

Judecător nou la Curtea de Apel Constanţa

05 Mar 2019 1534

Alexandru Vitali Bârlădeanu, practician în insolvenţă, a fost achitat definitiv

01 Mar 2019 932

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 ianuarie 2019

21 Jan 2019 672