Cu 17 „DA“-uri de la colegi! Trei procurori din Constanța vor prelua anchetele Secției Speciale care vizează judecătorii şi procurorii din Dobrogea! (DOCUMENT)

Procuror urcând scările Palatului de Justiţie din Constanţa


Trei procurori din Constanţa, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, vor prelua dosarele Secţiei Speciale care fac referire la anchetele desfăşurate de SIIJ faţă de judecătorii şi procurorii din Dobrogea!

Decizia a fost luată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cei trei magistraţi constănţeni primind 17 voturi „DA“ de la colegii din CSM şi două voturi nule.

Astfel, cei trei magistraţi constănţeni vor prelua dosarele deja existente la SIIJ faţă de judecători ai Tribunalelor Constanţa şi Tulcea, ai Judecătoriilor Constanţa şi Tulcea, dar şi ai celorlalte judecătorii din Dobrogea, precum şi faţă de procurori ai parchetelor de pe lângă aceste instenţe.

Cei trei procurori care vor avea competenţa de a-i ancheta pe magistraţii dobrogeni sunt, în urma votului exprimat de Plenul CSM, Laurenţiu Bratosin - fost procuror şef al DIICOT Constanţa, Cornelia Dumitrescu - fost procuror DIICOT Constanţa, dar şi Vasile Drăghici, şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în prezent toţi magistraţii desfăşurându-şi activitatea la PCA Constanţa.

În Secţiunea Document puteţi consulta ordinea de zi soluţionată a şedinţei Plenului CSM din 3 mai 2022, unde s-a votat desemnarea celor trei magistraţi.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii CSM pentru magistratura din Constanța! Președinți noi în Tribunal, pensionare pentru un judecător al Curții de Apel

25 Jun 2022 514

Alegeri pentru CSM Procurorul general adjunct al României, pe locul al treilea în opțiunile colegilor. Unde s-a clasat candidatul din Constanța

23 Jun 2022 506

Gală demonstrativă de box la Constanța, cu prilejul Zilei Olimpice (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 665

A avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al CSM Constanța (GALERIE FOTO)

20 Jun 2022 1136

Solicitare către CSM Elena Udrea cere să se verifice dacă unul dintre judecătorii din dosarul său ar fi fost amenințat cu arestarea imediată

13 Jun 2022 607

Fost ofițer al IPJ Constanța Doliu în magistratura din Constanța! CSM își exprimă regretul

13 Jun 2022 3930

HC Dobrogea Sud Constanța, amicale tari în pre-sezon. Ionuț Stănescu și Gabriel Preda au vacanță mai scurtă

13 Jun 2022 664

Box Amalia Niță, din Lumina, învingătoare în Ungaria. Cea mai tehnică sportivă! (GALERIE FOTO + VIDEO)

13 Jun 2022 797

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat programul din noua ediție a Ligii Naționale

10 Jun 2022 615

Oină Frontiera Tomis Constanța, pe locul întâi după turneul regulat al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

07 Jun 2022 569

Handbal feminin CSM Slatina şi Dacia Mioveni şi-au asigurat menţinerea în Liga Naţională

04 Jun 2022 655

Oficial Judecător din Constanța, candidat la CSM. „Se impune a fi dezbătută modificarea legislației privind răspunderea disciplinară“ (DOCUMENTE)

04 Jun 2022 821

Rugby CS Năvodari, meci cu CSM Galați. Cum se poate clasa echipa de pe litoral pe locul trei?

03 Jun 2022 778

HC Dobrogea Sud Constanța a transferat un handbalist care a evoluat și în EHF European Cup

01 Jun 2022 1175

HC Dobrogea Sud Constanța a început campania de achiziții pentru sezonul 2022/2023

31 May 2022 1841