Cum a scăpat de închisoare un bărbat, din Pecineaga, acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora violată de propriul tată (document)


 
  • Copila a fost audiată și a declarat că, în luna iunie 2018, a întreținut două raporturi sexuale normale, consimțite cu inculpatul. La rândul său, inculpatul se apără susținând că a decis să întrețină relații sexuale cu minora, întrucât fata îi trimitea mesaje în care îi spunea că se va sinucide.
 
  • În opinia magistraților din Mangalia, „inculpatul dovedește o periculozitate sporită prin faptul că este foarte posibilă comiterea, în continuare, a unor fapte similare, prin nesocotirea legilor și a regulilor de conviețuire socială, inculpatul reprezentând un pericol real pentru societate în general și există pericolul repetării acestui comportament infracțional dacă pedeapsa aplicată este prea blândă“.
 
  • Minora în cauză a fost victima timp de mai mulți ani a abuzului sexual comis de propriul tată, acesta fiind condamnat definitiv, în luna martie 2021, la nouă ani de închisoare, individul fiind găsit vinovat de viol și influenţarea declaraţiilor. 
 
 
Sentință finală în cazul unui bărbat din localitatea Pecineaga, județul Constanța, suspectat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 13 ani, la data faptei. Inițial, Judecătoria Mangalia a decis în primă instanță condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare cu executare în penitenciar, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Zilele trecute, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au desfiinţat în parte sentinţa Judecătoriei Mangalia, hotărând definitiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de doi ani pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.
 
Minora în cauză a fost victima timp de mai mulți ani a abuzului sexual comis de propriul tată, acesta fiind condamnat definitiv, în luna martie 2021, la nouă ani de închisoare, individul fiind găsit vinovat de viol și influenţarea declaraţiilor. 
 
Revenind la decizia Curții de Apel Constanța, pe durata unui termen de supraveghere, inculpatul a fost obligat să continue studiile sau să urmeze un curs de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului local Pecineaga, județul Constanţa, sau în cadrul Primăriei/Consiliului local Topraisar, județul Constanţa, pe o perioadă de 90 de zile.
 
Totodată, judecătorii au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă şi au decis obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale produse de inculpat prin săvârșirea infracțiunii.
 
Povestea din sala de judecată
 
Oamenii legii au fost sesizați, în luna august 2018, de către tatăl minorei, cu privire la faptul că fiica sa, de 13 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale normale, consimțite cu inculpatul.
 
Copila a fost audiată și a declarat că, în luna iunie 2018, a întreținut două raporturi sexuale normale, consimțite cu inculpatul.

 
Acesta se apără susținând că a decis să întrețină relații sexuale cu minora, întrucât fata îi trimitea mesaje în care îi spunea că se va sinucide.
 

Din motivarea primei instanțe
 
Magistrații primei instanțe arată că minora a fost victima timp de mai mulți ani a abuzului sexual comis de propriul tată, pentru care acesta, care a avut calitatea de denunțător, a fost condamnat definitiv, și probabil de aceea acțiunile inculpatului nu au avut nicio opoziție din partea persoanei vătămate și nici urmările psihologice nu au fost majore față de prezenta faptă.
 
În continuate, instanța arată că persoana vătămată era „practic obișnuită cu abuzul sexual din partea unor persoane majore și probabil acceptarea sau inițierea relații sexuale cu inculpatul nu au implicat în mod real un consimțământ perfect voluntar“.
 
Cu toate acestea, față de probele de la dosar, Judecătoria Mangalia nu a putut reține existența unei constrângeri explicite sau obiectiv imputabile inculpatului, dar a reținut vinovăția acestuia întrucât diferența de vârstă dintre părți era de aproximativ nouă ani, ceea ce face evidentă posibilitatea inculpatului de a evita săvârșirea infracțiunii întrucât era major la momentul respectiv și cunoștea persoana vătămată.
 
Față de considerentele anterior expuse, instanța de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiunea și au fost săvârșite de inculpat, prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta fiind răsturnată prin probe certe.
 
„Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prezintă și un grad ridicat de pericol social concret atât datorită împrejurărilor în care au fost comise activitățile ce caracterizează elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni respectiv asupra unei victime minore și a profitat de vârsta și imaturitatea specifică vârstei persoanei vătămate pentru a profita de aceasta, pentru a-și satisface propriile porniri sexuale“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Mangalia.
 
Totodată, instanța a apreciat că deși nu există probe sau indicii ale unei seduccții din partea inculpatului față de persoana vătămată, vârsta acesteia – de doar 13 ani – este un element suficient pentru a aprecia că inculpatul în mod conștient a săvârșit o infracțiune gravă încălcând astfel dreptul de libertate sexuală a persoanei vătămate minore.
 
În opinia instanței, faptele inculpatului reprezintă o încălcare atât a libertății și integrității sexuale a unui minor, aflat încă la începutul adolescenței, având o dezvoltare emoțională precară, de care inculpatul a profitat pentru a întreține relații sexuale cu aceasta.
 
„Debutul precoce al vieții sexuale a persoanei vătămate săvârșit de inculpat , profitând de vârsta acesteia are și poate avea consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării psihice a minorei astfel că instanța se va îndrepta la mediumul de pedeapsă aplicată inculpatului, pentru fapta de act sexual cu un minor și va aplica o pedeapsă de doi ani închisoare pentru săvârșită de inculpat“, potrivit motivării.
 
În opinia magistraților din Mangalia, „inculpatul dovedește o periculozitate sporită prin faptul că este foarte posibilă comiterea, în continuare, a unor fapte similare, prin nesocotirea legilor și a regulilor de conviețuire socială, inculpatul reprezentând un pericol real pentru societate în general și există pericolul repetării acestui comportament infracțional dacă pedeapsa aplicată este prea blândă“.
 
Decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a desfiinţat în parte sentinţa primei instanțe, hotărând definitiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de doi ani pe durata unui termen de supraveghere de trei ani
 
Caz închis!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Sentință finală în cazul violatorului din Pecineaga!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ofițer MAPN în rezervă, judecat la Constanța pentru viol! Când se va da sentința definitivă

07 Oct 2023 2272

6 ani cu executare pentru un ofițer MApN în rezervă, din Constanța, acuzat de viol! Se pregătește audierea victimei în apel

10 Jun 2023 1221

Caz șocant la Pecineaga! Cazul ofițerului MApN în rezervă, condamnat pentru viol, amânat pentru luna iunie

08 Apr 2023 1785

Sentință finală în cazul violatorului din Pecineaga!

03 Mar 2021 2470

Pecineaga. Nouă ani de închisoare pentru un bărbat care și-ar fi violat fiica. Când va fi luată decizia finală

18 Feb 2021 2183

Violatorul din Pecineaga menținut în spatele gratiilor

30 Jan 2021 2186

Dosarul care a șocat o localitate din județul Constanța. S-a lăsat cu ani grei de închisoare

23 Dec 2020 2902

Viol la Pecineaga! Începe procesul

21 Nov 2020 2198

Bărbatul din Pecineaga, acuzat că și-ar fi violat fiica, nu scapă de arest

25 Oct 2020 1912

Un bărbat din județul Constanța acuzat de viol cere să fie eliberat. Victima este chiar fiica sa

12 Oct 2020 2244

Un bărbat din Pecineaga, acuzat că și-a violat fiica. Procurorii au finalizat ancheta

10 Oct 2020 2849

Decizie definitivă în cazul presupusului violator din ​Pecineaga!

21 Sep 2020 2093

Viol la Pecineaga! Azi se decide libertatea bărbatului acuzat că și-ar fi abuzat fiica

21 Sep 2020 3348

Bărbatul din Pecineaga, arestat pentru că și-ar fi violat fiica, cere să fie eliberat

19 Sep 2020 1943

Caz șocant în comuna Pecineaga. Un tată și-a violat propria fiică

17 Sep 2020 3191