Curse cu maşini în Constanţa? Doi copii au murit. S-a stabilit primul termen în apel

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au stabilit primul termen în dosarul accidentului rutier din data de 6 iunie 2014, eveniment în urma căruia doi copii au murit. Cauza se va afla pe masa magistraţilor pe data de 17 mai. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
 
Prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, respectiv Judecătoria Constanţa, a dispus condamnarea lui Matthias Bogdan Niculescu la patru ani şi zece luni de închisoare, cu executare, pentru ucidere din culpă şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice. Judecătorii au decis să-i interzică inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice autovehicule, pe o perioadă de cinci ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
 
Adnan Mahmudi a fost condamnat la patru ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice. Şi acestuia instanţa i-a interzis exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice autovehicule, pe o perioadă de cinci ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
 
Cel de-al treilea inculpat, Dragoş Matei, a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Părţile responsabile civilmente au fost obligate la plata sumelor de 30.000 de lei şi 120.000 de euro, cu titlu de daune materiale şi daune morale.
 
Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, Matthias Bogdan Niculescu s-ar fi luat la întrecere, pe strada Interioară 3, alături de Adnan Mahmudi. La un moment dat, maşina condusă de Niculescu ar fi lovit automobilul condus de Dragoş Maftei, de 26 de ani, din Techirghiol. În urma impactului, a rezultat decesul Mariei Alexandra P., de 14 ani, şi al lui Bogdan Ilie A., de 17 ani, din Techirghiol, pasageri în maşina condusă de Maftei.
 
Citeşte şi:
 
„Liniuţe“ blestemate! Tragedie în Constanţa! Doi copii au murit. Cine riscă să ajungă în puşcărie (galerie foto)

 
Dosarul „liniuţelor“ blestemate. Doi copii au murit. Primele nemulţumiri în instanţă (galerie foto)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despăgubiri Tribunalul s-a pronunțat în dosarul celor doi copii din Techirghiol care au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa

13 May 2022 4972

Doi copii din Techirghiol au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa. Unul dintre șoferi, dat în judecată de firma de asigurări

04 Feb 2022 33395

Doi copii au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa. S-a cerut rejudecarea dosarului. Avem decizia judecătorilor

25 Dec 2019 3202

Doi inculpaţi din dosarul liniuţelor în care au murit doi copii, trimişi din nou în judecată

14 Nov 2018 1787

Doi copii au murit în timpul unor „liniuţe“ în Constanţa. Condamnări definitive. Cine merge la închisoare

01 Nov 2018 8932

Procurorii acuză! Doi copii au murit în timpul unor „liniuţe“ Trei şoferi, condamnaţi cu executare. Ce se întâmplă acum cu dosarul

23 Oct 2018 1778

Dosarul „liniuţelor“ blestemate. Doi copii au murit. Primele nemulţumiri în instanţă (galerie foto)

31 Jan 2018 3472

„Liniuţe“ blestemate! Tragedie în Constanţa! Doi copii au murit. Cine riscă să ajungă în puşcărie (galerie foto)

17 Jan 2018 26073

Doi constănţeni, deferiţi justiţiei pentru „liniuţe“

17 Sep 2014 2185