Curtea Constituțională, sesizată la cererea a cinci judecători din Constanța! Ce au cerut magistrații



Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepții de neconstituționalitate, invocate de cei cinci magistrați ai Curții de Apel Constanța față de care Consiliul Superior al Magistraturii a dictat, în decembrie 2021, sancțiuni fără precedent!

La termenul de ieri, 24 octombrie 2022, desfășurat în procesul în care cei cinci judecători constănțeni au declarat recurs împotriva deciziei Secției pentru Judecători în materie disciplinară a CSM, Curtea Supremă a decis să admită cererile de sesizare a Curții Constituționale, formulate de magistrații Curții de Apel.

Se arată în minuta Încheierii din 24 octombrie 2022, în dosar 1409/1/2022/a1 că instanța supremă „admite cererea formulată de recurentul Ungureanu Virgil–Marius în dosarul nr. 1409/1/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (7) şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.

Mai departe, instanța „admite cererea formulată de recurenta Anghel Tudor Georgiana în dosarul nr. 1409/1/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile: - art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (7), art. 50, sintagma „ori, după caz, de Inspecţia Judiciară” din cuprinsul art. 51 alin. (3) şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - sintagma „sau regulamente” din cuprinsul art. 99 lit. m) şi dispoziţiile art. 99 lit. t), art. 99 indice 1, art. 100 alin. (1) lit.d indice 1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018“.

De asemenea, instanța „admite cererile formulate de recurenţii Coadă Ciprian, Suciu Iulia Cezara şi Ungureanu Virgil-Marius în dosarul nr. 1409/1/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „ori, după caz, de Inspecţia Judiciară” din cuprinsul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Admite cererea formulată de recurenţii Coadă Ciprian şi Suciu Iulia Cezara în dosarul nr. 1409/1/2022 şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate cu privire la dispoziţiile: - art. 45 alin. (3) şi (4), art. 46 alin. (7), art. 50 şi art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - cu privire la sintagma „sau regulamente” din cuprinsul art. 99 lit. m) şi la dispoziţiile art. 99 lit. t), art. 99 indice 1 şi art. 100 alin. (1) lit. d indice 1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;; - art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.77/2018“.

Decizia Curții Supreme este fără cale de atac.

În paralel, următorul termen în proces a fost fixat la data de 21 noiembrie 2022, după ce instanța a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe care o formulase magistratul Georgiana Anghel Tudor.

Amintim, pe 13 decembrie 2021, Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dictat sancțiuni fără precedent pentru cinci magistrați ai Curții de Apel Constanța, judecători ai Secției Penale.
 
Cercetați în cadrul acțiunii disciplinare deschise față de aceștia de Inspecția Judiciară, judecătorii Ciprian Coadă, Valentina Boboc, Georgiana Anghel Tudor, Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu au fost aspru sancționați de CSM.

 

Magistratul Ciprian Coadă a fost suspendat pentru o perioadă de patru luni, magistrații Valentina Boboc și Georgiana Anghel Tudor au fost retrogradate de la gradul profesional de judecător de curte de apel la cel de judecător de tribunal, iar magistraților Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu le-a fost diminuată indemnizația de încadrare lunară brută cu 25%, pentru o perioadă de un an.
 
Decizia de sancționare nu a fost unanimă, existând și opinii separate exprimate în cadrul CSM.
 
Pentru a pronunța această decizie, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a amânat de mai multe ori pronunțarea și, totodată, inclusiv la deliberări au fost exprimate opinii separate.
 
Astfel, potrivit datelor oficiale, decizia sancționării s-a luat cu majoritatea voturilor, nu cu unanimitate.
 
În ce privește opiniile separate, una dintre acestea a fost exprimată „în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare motivată de depăşirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de încălcarea repartizării aleatorii, de realizarea cercetării disciplinare pe baza unor reguli stabilite de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspectie si nu in baza legii si de încălcarea dreptului la apărare prin efectuarea cercetării disciplinare fără comunicarea în mod legal a corespondenţei“.
 
Totodată, a existat opinie separată și „în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor Coadă Ciprian, Boboc Valentina, Anghel Tudor Georgiana, Suciu Iulia – Cezara şi Ungureanu Marius Virgil – judecători în cadrul Curţii de Apel Constanţa“.
 
Nu în ultimul rând, o altă opinie separată a fost exprimată „în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare prin prisma efectelor Hotărârii Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 18.05.2021“.
 
Facem precizarea că magistrații Ciprian Coadă, Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu au fost sancționați pentru „nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente“, în timp ce magistrații Valentina Boboc și Georgiana Anghel Tudor au fost sancționați pentru „nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente“ și „exercitarea funcției cu rea-credință“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Iohannis sesizază Curtea Constituțională în cazul OUG care permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere

03 Jan 2024 824

CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ

13 Dec 2023 684

Iohannis a promulgat legea privind personalul Curţii Constituţionale

05 Dec 2023 686

Curtea Constituțională a României, sesizată la cererea unui om de afaceri din Constanța

29 Nov 2023 948

Klaus Iohannis a trimis la Curtea Constituţională a României o nouă sesizare asupra legii referitoare la administrarea porturilor

13 Nov 2023 979

Preşedintele CCR Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii aniversează 234 de ani de la înfiinţare

24 Sep 2023 683

Legea prin care este întărită căpușarea companiilor de stat, atacată la Curtea Constituțională

12 May 2023 1004

Sesizare fără precedent, la Curtea Constituțională, în legătură cu Faleza Mării Negre și terenurile din Constanța! În ce stadiu se află dosarul

19 Apr 2023 7941

Fără precedent! Tribunalul Constanța întreabă Curtea Constituțională dacă este consituțional ca faleza Mării Negre să aparțină statului

20 Oct 2022 2180

Ministrul Adrian Câciu, despre ordonanța ce vizează majorarea salarariilor bugetarilor (VIDEO)

18 Aug 2022 1706

CCR discută pe 21 septembrie sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate

04 Jul 2022 1081

Anunț de la CCR Măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei nu poate depăşi durata maximă a reţinerii - 24 ore (motivare)

16 Jun 2022 1154

CCR, despre decizia de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale S-a acționat cu „impetuozitate" şi „grabă"

10 Jun 2022 1369

Curtea Constituţională va discuta sesizările privind majorările salariale din sistemul public

09 Jun 2022 1359

Numirile lui Bogdan Licu şi Iulianei Scântei ca judecători la CCR - constituţionale

18 May 2022 1096