Curtea de Apel Constanţa Mandat european de arestare pe numele unui tânăr din Tulcea, nepus în executare. Iată motivul!

La data de 5 iulie, Curtea de Apel Constanţa a luat în examinare contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Constanţa cu privire la cererea formulată de IPJ Tulcea - Serviciul de Investigaţii Criminale având ca obiect modificarea/încetarea obligaţiilor (art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013) stabilite prin sentinţa penală nr. 126/P din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXX privind persoana solicitată M. M.
 
Tânărul are de executat un an şi trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.
 
Prin cererea înregistrată sub nr. 345/36/2019 din data de 4.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, s-a solicitat a se aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, respectiv dacă există o împiedicare la executarea mandatului de arestare provizorie nr. 31/P din 2.07.2018, emis de Curtea de Apel Constanţa, având în vedere că dosarul nr. 1111/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nu a fost soluţionat definitiv, iar prin sentinţa penală nr. 126/P din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXX s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare la data încetării cauzei ce a determinat amânarea predării.
 
Cu privire la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 1111/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, raportat la adresa nr. 658/II/6/2019 din 4 iulie 2019 a acestei unităţi de parchet, Curtea constată că această cauză nu a fost soluţionată definitiv, întrucât la data de 2.08.2018 procurorul de caz a adoptat o soluţie de renunţare la urmărirea penală, soluţie care nu a fost confirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în prezent cauza aflându-se la procuror pentru adoptarea soluţiei.
 
 
De asemenea, ordonanţa de renunţare la urmărire penală nu a fost transmisă spre confirmare judecătorului de cameră preliminară, conform disp. art. 318 alin. 12 Cod procedură penală. În atare situaţie, se constată incidenţa disp. art. 598 alin. (1) lit. c teza a II a Cod procedură penală, respectiv există o împiedicare la executarea mandatului de arestare provizorie nr. 31/P din 2.07.2018, emis de Curtea de Apel Constanţa, având în vedere că dosarul nr. 1111/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nu a fost soluţionat definitiv, iar prin sentinţa penală nr. 126/P din 2 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXX s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare la data încetării cauzei ce a determinat amânarea predării.
 
Pentru toate aceste motive, în baza art.598 alin.1 lit.c teza a II a Cod procedură penală, se va admite contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Se va constata o împiedicare la executarea mandatului de arestare provizorie nr.31/P din 02.07.2019 emis de Curtea de Apel Constanţa pe numele persoanei solicitate M. M. (nu a încetat una dintre cauzele ce au determinat amânarea predării, respectiv dosarul penal nr.1111/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nu a fost soluţionat definitiv).
 
Se va dispune punerea în libertate a persoanei solicitate M. M. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr.31/P din 02.07.2019 emis de Curtea de Apel Constanţa. Mandatul de arestare se va pune în executare la încetarea cauzei care a determinat amânarea predării, respectiv la data soluţionării definitive a dosarului penal nr.1111/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar în caz de condamnare, cu executarea în regim de detenţie a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 573

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 295

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 1541

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 441

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 713

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 578

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 740

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 514

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 316

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 637

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2229

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 823

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 416

Constanța Femeie acuzată că și-ar fi incendiat iubitul! Tribunalul, în pronunțare

14 Apr 2024 359

Justiție Constanța Bel Damali SRL, obligată de instanță să-i achite primarului municipiului Constanţa peste 2.200 de lei

12 Apr 2024 463