Curtea de Apel redeschide dosarul ofiţerului condamnat de la Operaţiuni Speciale Constanţa

Ofiţerul de poliţie cu grad de comisar, din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa, acuzat că ar fi „diseminat informaţii cu caracter nepublic unor persoane condamnate pentru agresiuni şi alte acte de violenţă“, a atacat decizia Tribunalului Constanţa prin intermediul căreia a fost condamnat.
 
Instanţa a decis condamnarea ofiţerului la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.400 de lei, reprezentând 180 de zile - amendă cu o valoare a zilei-amendă de 30 de lei.
 
Contestaţia acestuia va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
Potrivit rechizitoriului, „în data de 22 februarie 2016, cu ocazia unei discuţii telefonice purtate cu numitul (...), persoană condamnată şi cu antecedente penale, (n.r. poliţistul) i-a divulgat acestuia informaţii care nu sunt destinate publicităţii, legat de statutul profesional a doi lucrători de poliţie şi, în mod implicit, a componenţei personalului a două structuri poliţieneşti cu activitate specială şi nepublică, informaţii de care a luat act în temeiul calităţii de poliţist pe care o deţine acesta“.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar „bombă“ la Serviciul Operaţiuni Speciale din Constanţa

09 Jan 2018 5603

Ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, condamnat

24 Jun 2017 5075