Curtea de Apel va decide libertatea a zeci de constănțeni arestați după operațiunea „Omaha“

  • Până în prezent, Curtea de Apel nu a fixat un prim termen.
 
Cele 44 de persoane arestate preventiv Tribunalul Constanța, în cadrul operațiunii „Omaha“, solicită să fie puse în libertate!

Cererilor lor au ajuns la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.
 
Până în prezent, Curtea de Apel nu a fixat un prim termen.
 
Amintim că în urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 800 de grame de cannabis, 1 kilogram de substanță pulverulentă (substanță cu efect psihoactiv), 14 bucăți de melatonină, 51 de comprimate de ecstasy, 15 grindere, 10 cântare, 955 de pliculețe autosigilante goale și 4.000 de țigarete susceptibile a proveni din activități de contrabandă.
 
Gruparea ar fi acționat în municipiul Constanța, dar și în zona sudică a litoralului, respectiv localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla și municipiul Mangalia.
 
De asemenea, polițiștii au ridicat 93 de telefoane mobile, 5 cartele SIM, 7 laptopuri, 3 tablete, 3 harduri externe, 5 stick-uri de memorie, 12 carduri de tip micro-SD, materiale pirotehnice, precum și o bijuterie din aur, 1 pistol airsoft, 46.520 de lei, 6.420 de euro și 100 de lire sterline.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliție Română.
 
La activități, au participat polițiștii Inspectoratului de Polițe Județean Constanța, brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Galați și din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime.

 
La acțiune au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
 

Potrivit datelor oficiale, numele de cod al operațiunii a fost „Omaha”.
 
Citește și

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 329

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 646

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 587

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 636

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 837

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 991

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 541

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1392

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1427

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1896

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 660

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5496

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3036

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 748