Curtea de Conturi a trimis speţa şi la Parchet Fostul primar Urdea, dat în judecată de actualul primar şi de Consiliul Local Limanu

Consiliul Local Limanu, UAT Limanu şi şeful administraţiei locale, Daniel Georgescu, au înregistrat, zilele trecute, pe rolul Judecătoriei Mangalia, un dosar cu obiectul „pretenţii“ împotriva fostului primar al comunei, Nicolae Iustin Urdea, actualmente consilier local din partea PNL.
 
Actualul primar, Daniel Georgescu, ne-a precizat că procesul are drept scop recuperarea prejudiciilor din cadrul proiectului „Lucrări de amenajare trotuare în zona centrală 2 Mai - Vama Veche“, care nu a fost dus la îndeplinire de fostul şef al administraţiei locale. Această stare de fapt a ieşit la lumină în urma controlului desfăşurat de Curtea de Conturi la Primăria Limanu. Inspectorii Curţii au dispus ca ordonatorul de credite să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciilor în acest caz.


 
Georgescu spune că acesta nu este singurul dosar în care actuala administraţie s-a îndreptat împotriva fostului primar şi a adăugat că în speţa care face obiectul acestui dosar Curtea de Conturi a sesizat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 285

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 620

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 418

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 522

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 520

LIVE TEXT Probleme de interes național și local dezbătute în cadrul unei conferințe de presă la partidul AUR, filiala Constanța (FOTO)

11 Apr 2024 583

Licitații Constanța Primăria Limanu organizează licitație pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 489

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1846

Firme Constanța Zaradise-Adiuvo SRL, preluată de Omer Ünlü! Sediul social din Vama Veche, schimbat în București

05 Apr 2024 490

Judecătorii au anulat cererea de chemare în judecată formulată de Mega Instal Gaz Service SRL în contradictoriu cu Consiliul Local şi Primăria Limanu

04 Apr 2024 469

Primăria Limanu, județul Constanța, a vândut un imobil unei firme din București

04 Apr 2024 562

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța modernizează mai multe străzi. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

30 Mar 2024 1078

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 618

Licitații Constanța Îmbunătățirea securității la Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu prin sistem de supraveghere video IP (DOCUMENT)

28 Mar 2024 415

O firmă din Constanța dă în judecată Consiliul Local și Unitatea Administrativ Teritorială Limanu. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

25 Mar 2024 573