Curtea Supremă a luat o decizie importantă. Sunt vizate substanţele etnobotanice

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis că „procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ“.
 
Iată decia instanţei:
 
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 4877/86/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive."
 
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, stabileşte că: Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin.(1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu  produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală“.
 
Pronunţată în şedinţă publică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr depistat pe o stradă din Constanța cu substanțe interzise asupra sa

29 Apr 2023 1531

Închisoare pe viață pentru un tânăr din Corbu! Înainte de faptă a consumat un litru de votcă și 20 de joint-uri. (MOTIVARE)

04 Feb 2022 2612

Tineri surprinși cu substanțe interzise la Constanța. La ce variantă au apelat suspecții pentru a ascunde substanțele

24 Apr 2018 1889

Tineri din Constanța depistați de jandarmi cu substanțe interzise asupra lor. Ce zone sunt frecventate de consumatorii de astfel de substanțe

15 Jan 2018 2243

Noi substanțe stupefiante și psihotrope adăugate pe lista substanțelor interzise în România

07 Sep 2017 2910

Captură de substanţe halucinogene, la Costineşti

03 Aug 2015 1994

Tineri, surprinși cu etnobotanice în Mamaia

18 Jun 2015 2112

Tranzacţie cu etnobotanice Trei tineri, surprinşi de poliţiştii de frontieră cu substanţe asupra lor

19 May 2015 1968

„Marfă“ la zece lei/bucata în zona Gării Constanţa Tânăr prins cu 111 pacheţele de substanţe etnobotanice

22 Jan 2015 1486

Dat de gol de oferta promoţională 23 de plicuri de substanţe halucinogene „la ofertă“, descoperite de jandarmi asupra unui tânăr

03 Jan 2015 1891

Prins cu etnobotanice la Constanţa

17 Nov 2014 1903

Prinşi cu etnobotanice în Constanţa

12 Nov 2014 1924

Prins de poliţişti cu etnobotanice asupra lui, la Năvodari

13 Oct 2014 1772

Tânăr prins de poliţiştii din Năvodari cu etnobotanice

12 Oct 2014 1868

Tânăr cu etnobotanice asupra lui, prins în flagrant la Năvodari

09 Oct 2014 1803