Curtea Supremă, în pronunțare în cazul Virginiei Uzun, fosta șefă a SPIT Constanța

  • Raşid Ghiulendan, la data presupuselor fapte şef al compartimentului Resurse Umane din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa, și Carmen Aurelia Trentea Tatu, la data presupuselor fapte director executiv adjunct în cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale al municipiului Constanţa, au fost achitate.


Înalta Curte de Casație și Justiție a României se va pronunța pe data de 18 mai 2021 asupra cererii de recurs în casaţie formulată de Virginia Uzun, fosta șefă a Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa. Acțiunea Virginiei Uzun vizează decizia prin care a fost condamnată definitiv la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Amintim că, aproape de finele lunii noiembrie 2020, judecătorii Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța, au decis condamnarea definitivă a Virginiei Uzun, fosta șefă a Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa, la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Bogdan Andrei Coronea, la data presupuselor fapte preşedinte al unei asociaţii, a luat azi doi ani și zece luni de închisoare, tot cu suspendare.

Raşid Ghiulendan, la data presupuselor fapte şef al compartimentului Resurse Umane din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa, și Carmen Aurelia Trentea Tatu, la data presupuselor fapte director executiv adjunct în cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale al municipiului Constanţa, au fost achitate.

Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În intervalul noiembrie - decembrie 2017, inculpata Uzun Virginia, în calitatea menționată mai sus, cu rea credință, a îndeplinit cu încălcarea legii acte ce țin de atribuțiile de serviciu în legătură cu derularea ilegală și fictivă a două contracte încheiate între Serviciul Public de Impozite și Taxe (S.P.I.T.) Constanța, în calitate de achizitor, și asociația reprezentată de inculpatul Coronea Bogdan, în calitate de prestator, ce aveau ca obiect organizarea de seminarii de formare profesională pentru angajații instituției publice.


Serviciile respective, care nu au fost prestate în fapt, au fost contractate și plătite ilegal de către S.P.I.T. Constanța, în condițiile în care asociația reprezentată de inculpatul Coronea Bogdan nu era autorizată să organizeze cursuri de formare profesională.

Aceste aspecte au condus la efectuarea unor plăți ilegale în valoare totală de 36.000 lei, ce constituie un prejudiciu pentru Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța și totodată un folos necuvenit pentru asociația «prestatoare» a serviciilor respective.

Efectuarea plăților ilegale a fost posibilă cu ajutorul dat de inculpatul Coronea Bogdan-Andrei care a facturat prestarea unor servicii de formare profesională fictive, precum și de inculpatele Trentea Tatu Carmen Aurelia și Rașid Ghiulendan care, în calitățile menționate mai sus, au semnat contractele și au ordonanțat la plată cursurile respective.

În același context, inculpatul Coronea Bogdan-Andrei a emis, în calitate de președinte al asociației, certificate de participare false, pentru un număr de 30 de persoane (inclusiv pentru inculpații Uzun Virginia, Rașid Ghiulendan și Trentea Tatu Carmen Aurelia).

În perioada derulării primului contract de formare profesională, din noiembrie 2017, inculpatul Coronea Bogdan-Andrei a remis inculpatei Uzun Virginia un card bancar aferent contului curent al asociației pe care o conducea, pentru ca aceasta din urmă să extragă și să folosească pentru sine diverse sume de bani, care au totalizat 9.500 lei.“

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Virginia Uzun, fosta șefă a SPIT Constanţa, condamnată definitiv (Oficial)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drepturi salariale SPIT contestă victoria fostului director Carmen Aurelia Trentea Tatu

15 Nov 2021 2440

După achitarea din dosarul DNA Victorie în instanță pentru Carmen Trentea Tatu, fost director adjunct al SPIT Constanța

27 Sep 2021 3947

Asociația soțului Virginei Uzun a semnat cu o firmă din București un contract de 1,5 milioane de lei

10 Jun 2021 4137

Înalta Curte i-a respins acțiunea Virginiei Uzun, fosta șefă a SPIT Constanţa, condamnată definitiv pentru abuz în serviciu

19 May 2021 3806

Cererea Virginiei Uzun, fosta șefă a SPIT Constanța, admisă în principiu la Înalta Curte

25 Mar 2021 4458

Doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu Cazul Virginia Uzun, fosta șefă a SPIT Constanța, la Curtea Supremă

08 Mar 2021 2351

Virginia Uzun, fosta șefă a SPIT Constanţa, condamnată definitiv (Oficial)

25 Nov 2020 4187

Pronunțare amânată în dosarul angajaților SPIT, achitați în primă instanță

05 Nov 2020 2222

#alegerilocale2020 Virginia Uzun, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Eforie, a depus listele de semnături necesare validarii candidaturii

18 Aug 2020 3221

Virginia Uzun, noul președinte al organizației Eforie a Partidului Social Democrat

11 Jul 2020 4012

Toți angajaţii din fruntea SPIT Constanţa, trimiși în judecată de DNA, achitați (minută)

26 Nov 2019 4308

Începe judecata angajaţilor din fruntea SPIT Constanţa deferiţi justiţiei de către DNA

06 Dec 2018 2959

Angajaţi din fruntea SPIT Constanţa, trimişi în judecată de către DNA Constanţa

04 Jul 2018 7856

Contract pentru şapte luni Cât plăteşte SPITVBL Constanţa pentru mentenanţa echipamentelor informatice (document)

16 May 2017 3585

Activitatea Comisiei de analiză a SPIT a încetat Divergenţe şi orgolii. Consilierii vor face rapoarte separate. Se clatină scaunul Virginiei Uzun?

12 May 2017 3788