Dana Dumitrescu pierde la Curtea de Apel. Şimsensohn rămâne managerul Teatrului de Stat Constanţa

La sfârşitul lunii iulie a.c., Dana Dumitrescu, director artistic la Teatrul de Stat Constanţa, a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa dosarul nr. 4412/118/2019 prin care solicita anularea dispoziţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, prin care Erwin Şimsensohn a fost numit manager interimar al teatrului până la organizarea concursului pe post.
 
Magistraţii Curţii de Apel au decis ieri să respingă cererea de suspendare a executării Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean nr. 131/02.05.2019, formulată de reclamanta Dumitrescu Elena-Daniela, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi Şimsensohn Erwin, ca neîntemeiată.
 
Dumitrescu poate formula recurs în 5 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa. Dumitrescu atacă pentru a doua oară numirea ca interimar a lui Şimsensohn. Prima oară, instanţa i-a dat câştig de cauză, motiv pentru care actriţa s-a întors pentru câteva zile în funcţia de manager al TSC. Între timp, mandatul său a expirat.
 
Citeşte şi:
 
Editorial Doamna Dana repetă rolul „procesomanei“ la Teatrul de Stat Constanţa

S-a luptat în justiţie pentru funcţie Este oficial. Dana Dumitrescu, managerul TSC, umilită la evaluarea anuală. Nota obţinută a fost 5,87 (documente)
 
Managerul Teatrului Naţional de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu, nu a trecut evaluarea activităţii pe 2018. A obţinut doar nota 5,87
 
Erwin Şimşensohn, numit din nou manager al Teatrului de Stat din Constanţa
Motivaţia magistraţilor. De ce a pierdut procesul cu şeful CJC managerul demis al Teatrului de Stat Constanța, Dana Dumitrescu


Scaun, dulce scaun! Actriţa Daniela Dumitrescu, din nou în instanţă cu preşedintele CJC

Managerul TSC, Dana Dumitrescu, a pierdut procesul cu preşedintele CJC. Poate face recurs!
 
Dana Dumitrescu a atacat în instanţă raportul de control. Pe ultima sută de metri, managerul a emis o notă internă care confirmă „haosul“ din instituţia de cultură! (document)
 
Cine va realiza evaluarea anuală a managerului demis al TSC, Dana Dumitrescu? (document)

Interviu live TSC nu se predă! Actorii cer respect, salarii şi sporuri ca în toate celelalte teatre. De la noul manager, transparenţă şi implicare, iar de la autorităţi, un templu de cultură pentru Constanţa! (video)

Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş Regizorul Erwin Şimşensohn, în cărţi pentru preluarea Teatrului de Stat Constanţa (documente)

Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, anunţ despre auditul efectuat la Teatrul de Stat Constanţa. Dana Dumitrescu a primit preaviz
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 744

Firme Constanța Matei Restaurant Group SRL, din Eforie Nord, schimbă asociatul unic și administratorul

08 Jan 2024 693

Liceul tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ Cumpăna va fi reabilitat cu finanţare prin POR 2014-2020 (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Dec 2023 813

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 959

Haltere Constanța Bianca Dumitrescu, trei clasări pe locul opt la Mondialele de seniori din Arabia Saudită (GALERIE FOTO)

09 Sep 2023 851

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iunie 2023

27 Jun 2023 1293

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 iunie 2023

26 Jun 2023 1246

Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc șapte ani de când doi militari au fost uciși în Afganistan

07 May 2023 954

Halterofila constănțeană Bianca Dumitrescu, aproape de medalii la Campionatul European

19 Apr 2023 1271

Avarie RAJA în municipiul Constanța. Mai mulți abonați au rămas fără apă. Când se va relua furnizarea apei

23 Mar 2023 1833

Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de un fost secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu DNA

23 Dec 2022 1226

Intervenție de urgență în localitatea 23 August, județul Constanța. Pompierii, chemați în ajutor

25 Nov 2022 1514

Medalii pentru halterofilii constănțeni la Naționalele de tineret și la Speranțe Olimpice (GALERIE FOTO)

24 Nov 2022 1197

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 octombrie 2022

02 Nov 2022 1502

Pregătirea pentru școală a început la Cumpăna cu „Aventura prin lectură!”

13 Sep 2022 954