Dănuț Căpățînă, Răducu Preda și Sorin Șandru, cu plângeri la CSM


Dănuț Căpățî, fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și fost consilier al primarului Radu Mazăre, dar și avocatul constănțean Sorin Șandru. Uniți de nemulțumiri adresate Consiliului Superior al Magistraturii, prin plângeri prealabile pe care Secția pentru judecători a CSM a decis, recent, să le conexeze.

Concret, Dănuț Căpățînă a înaintat CSM plângerea prealabilă înregistrată sub numărul 24109/2019, Valentin Răducu Preda a îninatat plângerea prealabilă înregistrată sub numărul 21350/2019, iar Sorin Șandru a primit pentru plângerea sa indicativul 22688/2019.

Toate cele trei plângeri prealabile se află în atenția Secției pentru judecători a CSM, iar membrii acesteia au decis, în cadrul ultimei ședințe, să le conexeze. De asemenea, plângerilor formulate de cei trei s-au adăugat și alte șase, formate de petiționari din țară.

În ce îl privește pe Dănuț Căpățînă, fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, amintim că acesta a fost condamnat definitiv într-unul din dosarele penale la o pedeapsă definitivă de zece ani de închisoare, pedeapsa fiind rezultată după contopirea cu o altă pedeapsă.

La rândul său, și Valentin Răducu Preda a primit o condamnare definitivă de patru ani de închisoare, pentru divulgarea secretului care periclitează siguranța statului și trafic de influență.
Nu în ultimul rând, avocatul Sorin Șandru a fost condamnat și el definitiv, primind o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și opt luni, pentru trafic de influență.
După conexarea plângerilor formulate de către cei trei constănțeni, Secția pentru judecători a CSM va analiza într-o ședință viitoare conținutul acestora.

 

Citește și:

Procesul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky a primit un nou termen

Fostul secretar de stat Valentin Preda, nemulţumit de pedeapsă!

Sorin Şandru, avocat în cadrul Baroului Constanţa, condamnat la închisoare cu executare (document)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 514

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 686

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 616

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 728

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1059

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1604

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1187

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5367

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1302

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2115

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 1986

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3767

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1543

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1358

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 1988