Dare de mită DNA Constanța a trimis în judecată un avocat! Mâine un nou termen în dosar



Mâine, 31 octombrie 2022, la Curtea de Apel București este programat un nou termen în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat din cadrul Baroului Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Ședința de judecată este programată să înceapă la ora 10.30.

Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

În cursul zilei de 30 martie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui polițist din cadrul Poliției municipiului Călărași suma de 2.000 lei pentru ca acesta să efectueze acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să asigure o situație favorabilă clientului său cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
 
În aceeași zi, în contextul menționat mai sus, avocatul ar fi remis polițistului suma de bani menționată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.


În iunie 2022, Curtea a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

Decizia curții a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Pe data de 19 octombrie, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 527

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 853

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 714

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 531

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1688

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 696

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 782

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 769

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1359

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 842

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 793

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1514

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 977