Daune inițiale de 1,5 milioane de euro după un accident mortal în Constanța. Cât s-a plătit în final și ce condamnare a primit șoferul


 
  • Șoferul a declarat că în momentul accidentului se afla singur în mașină, era de serviciu la societatea unde lucra, distribuia marfă, iar la momentul accidentului carosabilul era umed, cu mici zone cu zăpadă bătătorită.
 
Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat din Constanța, în vârstă de 61 de ani, șofer profesionist, la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Sentința Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
În fapt, s-a reținut că, în decembrie 12.2018, în timp ce conducea o autoutilitară, marca Iveco, pe raza municipiului Constanța, inculpatul nu a respectat regulile rutiere edictate la efectuarea manevrei de mers inapoi și a accidentat o femeie, de 72 de ani, care se afla în traversarea drumului.
 
În cauză, până la începerea cercetării judecătorești, s-au constituit părți civile mai multe persoane cu suma totală de 900.000 euro reprezentând daune morale. De asemenea, alte părțile civile și-au precizat pretențiile la suma de 12.000 lei cu titlu de daune materiale și la suma de 600.000 euro cu titlu de daune morale.
 
Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care nu le-a contestat, iar instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
 
Judecătoria Constanța a reținut că la dosar a fost depusă de către partea responsabilă civilmente cererea de a se lua act de contractul de tranzacție încheiat cu  părțile civile (copii și nepoți ai victimei), având ca obiect plata de către partea responsabilă civilmente a sumei totale de 296.000 lei către părțile civile, cu titlu de daune morale/materiale/cheltuieli de judecată pentru stingerea acțiunii civile exercitate în prezenta cauză.
 

Prin urmare, instanța a luat act de tranzacția încheiată între partea responsabilă civilmente și părțile civile, materializată în Contractul de tranzacție încheiat între părți și a constatat că prejudiciul cauzat părților civile a fost acoperit. 
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va analiza doar latura penală a dosarului. 

 
Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Accident transmis live pe Facebook
Rechizitoriu pentru cea mai mare condamnare pentru ucidere din culpă aplicată vreodată în Dobrogea! (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în Portul Constanța! Rechizitoriu (VIDEO+DOCUMENT)

18 Jan 2022 1940

Accident mortal aproape de Mangalia! Se cer daune de peste 2,2 milioane de euro

05 Jan 2022 5954

Accident mortal în județul Constanța! Sentință definitivă în dosarul pe care nimeni nu-l mai vedea soluționat. Daune materiale micșorate la 715 lei (video)

04 Jan 2022 3055

Când se va pronunța Tribunalul Constanța în dosarul lui Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța

13 Dec 2021 1591

Daune de peste un sfert de milion de euro Tragedie rutieră la Lumina! O tânără de 20 a murit! Ce pedeapsă a primit șoferul

23 Nov 2021 2610

Situația la Constanța 17 noiembrie - Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie (VIDEO )

17 Nov 2021 1299

UPDATE. Județul Constanța Bărbat accidentat mortal în Valu lui Traian (galerie foto+video)

04 Nov 2021 4666

Tragedie la Tulcea! Judecătorul Cristian Epure și-a motivat decizia în cazul procurorului condamnat la Constanța pentru ucidere de culpă (motivare)

28 Oct 2021 8415

UPDATE. Județul Constanța Pieton accidentat mortal la Agigea. A fost strivit de basculantă

01 Oct 2021 2024

Medic de familie din Constanța, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Procesul amânat (video)

09 Sep 2021 17292

Prima condamnare Un autobuz care transporta militari americani la baza N.A.T.O de la Kogălniceanu implicat într-un accident mortal pe Autostrada A4

28 Aug 2021 54760

UPDATE. Judeţul Constanţa Accident rutier mortal pe DN39 între staţiunile Olimp şi Neptun. Un motociclist a murit (galerie foto)

20 Aug 2021 10081

Accident de muncă mortal pe Plaja H2O din Mamaia Nord. Ce spune ITM despre decesul tânărului de numai 17 ani

17 Aug 2021 4724

Accident rutier grav între Movilița și Topraisar-județul Constanța. Un pieton a fost lovit mortal

15 Aug 2021 4203

Accident mortal de muncă raportat de ITM Constanța. Nenorocirea are la bază o întâmplare banală

29 Jul 2021 10561