De la CNSC, la două tribunale şi acum la Curtea de Apel Ce a vrut firma lui Ionuţ Barbu de la primăria lui Emil Boc


Seaview Advertising, firma cunoscutului om de afaceri constănţean Ionuţ Sorin Barbu, a ajuns în proces cu Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, cârmuit de primarul Emil Boc. Nemulţumirile societăţii lui Barbu au legătură cu licitaţia organizată de Municipiul Cluj-Napoca pentru „închirierea terenului aferent panoului publicitar“.
 
Litigiul a fost analizat iniţial de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care a decis că judecătorii sunt cei care trebuie să dea verdictul în cauză. Astfel, cazul a ajuns la Tribunalul Cluj, apoi la Tribunalul Constanţa şi, în final, la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care urmează să pronunţe o sentinţă definitivă.
 

Contestaţia Seaview

 
Potrivit documentelor oficiale, Seaview Advertising a depus contestaţie, pe data de 21 mai 2019, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, împotriva „procedurilor de atribuire licitaţie publică în vederea atribuirii contractelor de închiriere a terenului aferent panoului publicitar situat în municipiul Cluj Napoca, Locaţia 1: str. Bucium; Locaţia 2: str. Plopilor nr. fn.; Locaţia 3: str. Observatorului; Locaţia 4: str. Observatorului; Locaţia 5: str. Observatorului nr. 107, bl. O2; Locaţia 6: str. Observatorului nr. fn., Locaţia 7: str. Observatorului nr. 21; Locaţia 8: str. Observatorului nr. fn; Locaţia 9: str. Observatorului fn; Locaţia 10: str. T. Mihali; Locaţia 11: str. Unirii nr. 11; Locaţia 12: str. Unirii fn; Locaţia 13: B-dul N. Titulescu nr. 35; Locaţia 15: B-dul N. Titulescu nr. 25; Locaţia 16: B-dul N. Titulescu nr. 11-15; Locaţia 17: str. Slănic; Locaţia 18: Aleea Slănic; Locaţia 19: Aleea Slănic; Locaţia 20: B-dul 21 Decembrie; Locaţia 21: B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 135; Locaţia 23: str. Aurel Vlaicu nr. 23; Locaţia 24: str. Aurel Vlaicu nr. 44; Locaţia 25: str. Corneliu Coposu fn“.
 
Concret, este vorba despre proceduri organizate de Municipiul Cluj-Napoca, al cărui primar este Emil Boc, în cadrul licitaţiilor pe tema „Închirierii terenului aferent panoului publicitar situat în municipiul Cluj-Napoca“.
Reprezentanţilor CNSC şi, ulterior, judecătorilor firma Seaview Advertising le-a cerut „anularea procedurilor de atribuire licitaţie publică în vederea atribuirii contractelor de închiriere a terenului aferent panoului publicitar situat în municipiul Cluj-Napoca”, Locaţia 1: str. Bucium; Locaţia 2: str. Plopilor nr. fn.; Locaţia 3: str. Observatorului; Locaţia 4: str. Observatorului; Locaţia 5: str. Observatorului nr. 107, bl. O2; Locaţia 6: str. Observatorului nr. fn., Locaţia 7: str. Observatorului nr. 21; Locaţia 8: str. Observatorului 1 nr. fn; Locaţia 9: str. Observatorului fn; Locaţia 10: str. T. Mihali; Locaţia 11: str. Unirii nr. 11; Locaţia 12: str. Unirii fn; Locaţia 13: B-dul N. Titulescu nr. 35; Locaţia 15: B-dul N. Titulescu nr. 25; Locaţia 16: B-dul N. Titulescu nr. 11-15; Locaţia 17: str. Slănic; Locaţia 18: Aleea Slănic; Locaţia 19: Aleea Slănic; Locaţia 20: B-dul 21 Decembrie; Locaţia 21: B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 135; Locaţia 23: str. Aurel Vlaicu nr. 23; Locaţia 24: str. Aurel Vlaicu nr. 44; Locaţia 25: str. Corneliu Coposu fn“.
 
Totodată, societatea constănţeană de publicitate a cerut şi suspendarea procedurilor de atribuire până la soluţionarea contestaţiei.
 

Dosarul, trimis la instanţă(e)

 
În urma analizării actelor depuse la dosarul cauzei, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis excepţia lipsei competenţei materiale a instituţiei, excepţie invocată din oficiu. Pe cale de consecinţă, competenţa pentru soluţionarea a fost declinată în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale. Dosarul a fost trimis astfel către această instanţă.
 
Pe data de 1 iulie 2019, însă, Completul 7C urgenţe al Tribunalului Cluj a decis să trimită dosarul la Constanţa, după ce a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. „Dispune declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamanta Seaview Advertising SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj Napoca, în favoarea Tribunalului Constanţa – complet specializat de contencios administrativ“.
 

Astfel, abia la Constanţa cererea Seaview de anulare şi, respectiv, suspendare a procedurilor a putut fi analizată.
 

Ce susţin părţile

 
În contestaţia formulată de firma lui Ionuţ Barbu se arată, printre altele, că: „prin contractele denumit generic «contract de închiriere» Municipiul Cluj-Napoca menţionează că obiectul acestora ar fi «închirierea terenului aferent panoului publicitar», însă, în realitate, Municipiul Cluj-Napoca maschează într-un contract de închiriere bunuri imobile un veritabil contract de concesiune de servicii, în raport de prevederile L.nr.185/2013; legea lasă la aprecierea autorităţii publice dacă doreşte să administreze singură domeniul public în sensul amplasării mijloacelor publicitare şi a prestării şi gestionării serviciilor de publicitate ce urmează a fi acordate terţilor interesaţi sau doreşte să implice un operator economic în organizarea şi funcţionarea acestui serviciu; în măsura în care autoritatea publică oferă un astfel de serviciu publicului, prin intermediul unui operator economic, care va presta şi va gestiona un serviciu de afişaj publicitar, atunci contractul ce urmează a fi încheiat se circumscrie dispoziţiilor art.5 alin.1 lit.h din L. nr.100/2016, fiind imperativă aplicarea dispoziţii legale în materia concesiunii de servicii“.

 
De partea cealaltă, autoritatea Municipiul Cluj-Napoca s-a apărat afirmând că „în speţă, contractul de închiriere încheiat în baza procedurii prevăzute de Regulamentul privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Cluj-Napoca nu are ca obiect nici execuţia de lucrări, nici furnizarea de produse şi nici prestarea de servicii, deoarece operatorul economic contractant nu prestează un serviciu către autoritatea contractantă, iar autoritatea contractantă nu plăteşte operatorul în contrapartidă, nefiind astfel un contract de achiziţie publică, ori, dacă nu este vorba de un contract de achiziţie publică nu poate fi vorba nici de un contract de concesiune de servicii; procedura privind atribuirea terenurilor aferente panourilor publicitare, şi anume licitaţia publică iniţiată prin publicarea unui anunţ la sediul Primăriei municipiului Cluj-Napoca nu se încadrează în prevederile art.68 din L . nr.98/2016“.
 

Ce a decis instanţa de fond

 
În urma analizării tuturor actelor depuse la dosar, judecătorii Tribunalului Constanţa au decis să respingă contestaţia formulată de Seaview Advertising: „măsura de punere în valoare a terenurile deţinute de către pârât nu poate fi asimilată unei proceduri de achiziţie publică, în sensul dezvoltat de către reclamantă, cu trimitere la prevederile art.9 alin.4 din HCL nr.133/2018, care a preluat prevederile art.12 alin.2 L.nr.185/2013, aceasta în condiţiile în care, pârâtul nu realizează nicio achiziţie, în sensul definit de art.3 alin.1 lit. l din L. nr.98/2016; este de reţinut că pârâtul, în cadrul procedurii adoptate a respectat principiile relative la promovarea concurenţei între operatorii economici / garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici / asigurarea transparenţei, specifice procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică“.
 
Astfel, potrivit minutei Tribunalului Constanţa din data de 22 octombrie 2019, instanţa a decis: „Respinge acţiunea promovată de reclamanta SC Seaview Advertising SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj Napoca, ca nefondată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată“.
 
Hotărârea a fost deja atacată în recurs de firma afaceristului Ionuţ Barbu, iar cazul a fost recent înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.
 

Cifrele Seaview

 
În ce priveşte Seaview Advertising, Sorin Ionuţ Barbu deţine 89,9936% din acţiunile firmei, restul revenindu-le lui Carmen Antoanela Stăncescu (3,0049%) şi Geraldina Elena Neagoe (7,0015%). Societatea se ocupă în principal cu activităţi ale agenţiilor de publicitate.
 
În 2016, firma a avut un profit brut de 1.100.493 de lei, 18 angajaţi şi o cifră de afaceri netă de 4.219.801 de lei. În 2017, profitul brut a fost 1.374.208 lei, numărul angajaţilor s-a păstrat, iar cifra netă de afaceri a fost 4.690.605 lei. În 2018, societatea a avut un profit brut de 1.457.091 de lei, 19 salariaţi şi o cifră netă de afaceri de 5.088.879 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Cu jalba-n proţap, pe tema retrocedărilor Sechestru pus greşit pe un teren al Seaview Advertising. Explicaţiile lui Barbu

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Seaview Advertising SRL, demers extraordinar la Curtea de Apel Constanța! Judecătorii cer un dosar de la Înalta Curte

24 Mar 2024 490

Seaview Advertising SRL, deținută de afaceristul Ionuț Barbu, cu cerere de revizuire la Curtea de Apel

25 Jan 2024 661

Seaview Advertising SRL vrea să amplaseze un mesh publicitar pe o clădire din Constanța. Ce răspuns a primit de la Primăria Constanța

15 Nov 2022 1275

Ionuț Barbu de la Seaview Advertising cheamă Primăria Constanța în instanță. Este vizată o investiție imobiliară

12 Apr 2022 2317

Seaview Advertising SRL, un prim document de urbanism pentru viitorul bloc de 8 etaje din Mamaia

05 Mar 2022 2570

Răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru un bloc de opt etaje în Mamaia! Investitor, Seaview Advertising SRL

24 Feb 2022 1622

Cum îi încurcă Dosarul Retrocedărilor pe afaceriștii cunoscuți ai Constanței

26 Jun 2021 3050

Tribunalul Constanța a stabilit proprietarii unui teren din Dosarul Retrocedărilor! Nu se mai întoarce în domeniul public al statului

01 Jun 2021 4206

Afaceristul Ionuț Barbu a renunțat la cererea de a i se șterge mențiunile despre sechestru pe unul dintre terenurile Seaview Advertising

16 Sep 2020 2694

Seaview Advertising și lupta pentru terenurile sechestrate. Demersuri suspendate de epidemia de coronavirus

03 Apr 2020 1839

Teren din Dosarul Retrocedărilor, scos de sub sechestrul instanței ce l-a condamnat pe Mazăre. Cui aparține și de ce s-a luat această decizie

17 Mar 2020 5124

Amânare Seaview Advertising rămâne, momentan, cu sechestrul pe teren

29 Feb 2020 3215

Cazul firmei lui Barbu, analizat de judecătorii Dosarului Retrocedărilor

26 Feb 2020 2507

Baftă la complet! Se schimbă judecătorii pentru cererea Seaview Advertising privind sechestrul DNA

03 Feb 2020 1733

Firma Seaview Advertising, a lui Barbu, citată azi la Curtea Supremă

31 Jan 2020 2084