De la înşelăciuni cu imobiliare la trafic de persoane și proxenetism. O cunoștință mai veche a polițiștilor, arestată preventiv la cererea DIICOT Constanța

 
  • Potrivit DIICOT, inculpații au recrutat, transportat și adăpostit două persoane majore și o persoană minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției, în diferite apartamente închiriate în regim hotelier, pe raza municipiilor Brașov și Constanța.
 
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpați, cu vârste cuprinse între 38 și 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, tentativă la trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
 
Ieri, Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a doi dintre cei trei inculpați.
 
Cel de al treilea a fost plasat sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 septembrie, până la data de 30 octombrie 2021 (inclusiv).
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada mai-iunie 2021, inculpații au recrutat, transportat și adăpostit două persoane majore și o persoană minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției, în diferite apartamente închiriate în regim hotelier, pe raza municipiilor Brașov și Constanța.
 
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, s-a constat faptul că inculpații au postat anunțuri pe diferite site-uri de profil, în vederea atragerii de clienți, au închiriat mai multe apartamente, în regim hotelier, stabilind tarifele practicate de către victime.
De asemenea, persoanele vătămate erau instruite de către inculpați, cu privire la maniera în care să relaționeze cu clienții.
 
În cursul zilei de ieri, inculpații au fost prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
 

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.


Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Trecut infracțional
 
Unul dintre cei trei inculpați nu se află pentru prtima dată în atenția magistraților!
 
În trecut, prin 2009, cel în cauză (E.H.) a fost implicat într-un conflict spontan generat de consumul de alcool, context în care un polițist din Năvodari a fost lovit puternic în zona feței.
 
Apoi, prin 2004, cel în cauză a fost judecat într-un dosar penal pentru înşelăciuni cu imobiliare. Prin decizia de condamnare, Tribunalul Constanța, în primă instanță a decis condamnarea celui în cauză la aproape zece ani de închisoare.
 
Ulterior, în decembrie 2020, individul a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, pentru furt calificat. Inculpații au fost acuzați că au sparte mai multe mașini pe raza municipiului Constanța din interiorul cărora au furat mai multe bunuri și bani.
 
La finele lunii decembrie 2020, Judecătoria Constanța a încetat procesul penal privindu-i pe inculpați întrucât au fost încheiate acordurile de mediere având ca obiect împăcarea părților.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Tinere credule din Constanța, exploatate sexual
13 persoane încătușate într-un mega-dosar instrumentat de procurorii antimafia (video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 561

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 612

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 604

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 811

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 940

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 525

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1354

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1378

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1757

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 641

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5334

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3017

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 728

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 560

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2285