Decizia instanței legat de centrul pentru pacienții Covid, din Cartierul Medeea

  • Instanța a decis ieri să repună cauza pe rol și a pus în vedere reprezentanților centrului medical „să precizeze dacă formulează cerere de renunțare“.
  • S-a hotărât și emiterea unei adrese către executorul judecătoresc, pentru a se comunica stadiul în care se află, la acest moment, executarea silită legat de spațiul din cartierul constănțean Medeea.
  • Noua înfățișare a fost fixată pe data de 27 august, de la ora 8.30.
Magistrații Judecătoriei Constanța au decis să repună pe rol cauza în care Centrul de Diagnostic și Tratament Dr Ciovică SRL a formulat contestație la executarea silită pornită de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. În luna martie, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța obținuse o decizie de evacuare a spațiului medical din cartierul constănțean Medeea, împotriva Centrului Medical Dorobanți SRL

Potrivit datelor oficiale, instanța a decis ieri să repună cauza pe rol și a pus în vedere reprezentanților centrului medical „să precizeze dacă formulează cerere de renunțare la contestația la executare prin raportare la concluziile reprezentantului convențional expuse în cadrul dezbaterilor pe fond“.
De asemenea, instanța a decis formularea unei adrese către executorul judecătoresc, pentru a se comunica stadiul în care se află, la acest moment, executarea silită pentru centrul medical din cartierul constănțean Medeea.

Noua înfățișare a fost fixată pe data de 27 august, de la ora 8.30.
Așa cum am precizat în edițiile anterioare, litigiul privește dosarul cu numărul 8987/212/2020, în care Centrul de Diagnostic și Tratament Dr Ciovică SRL a contestat executarea silită demarată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Neînțelegerile dintre cele două părți are legătură cu spațiul din zona Medeea, pe care Centrul Medical Dorobanți SRL îl închiriase anterior de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Odată cu izbucnirea epidemiei de coronavirus în România, Spitalul de Boli Infecțioase a solicitat în instanță ca spațiul din Medeea să fie pus la dispoziția sa, pentru a deveni centru de primire și tratare a pacienților diagnosticați cu Covid-19.


Citește și:

Centru medical constănțean transformat în nou spital pentru pacienții cu Covid-19. Cine a luat decizia și de ce. Declarațiile părților
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.