Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu TăriceanuÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 20 iunie, pronunţarea sentinţei definitive în cazul fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu. 

Amânarea a avut loc în dosarul în care Tăriceanu a fost achitat în primă instanţă pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil, conform Agerpres.ro

Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.

În primă instanţă, Tăriceanu şi Cristian Marciu au fost achitaţi de un complet de trei judecători de la ÎCCJ, după ce chiar procurorul de şedinţă desemnat în acest caz, Irina Kuglay, a solicitat achitarea pe motiv că textele de lege în baza cărora fostul preşedinte al Senatului a fost trimis în judecată "generează confuzie".

 Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 782

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1136

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 1641

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1207

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2061

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1423

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1165

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 1989

Călin Popescu Tăriceanu nu spune nu postului de premier

12 Oct 2019 2032

Călin Popescu-Tăriceanu „ALDE a semnat moţiunea de cenzură; nu vom intra la guvernare”

01 Oct 2019 1382

Tăriceanu a reacţionat. Ce spune liderul ALDE despre respingerea Rovanei Plumb

30 Sep 2019 1401

Azi va fi ales preşedintele Senatului. Cine sunt candidaţii

10 Sep 2019 2097

Ce spune Călin Popescu Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale

19 Jun 2019 2101

Președintele Klaus Iohannis. „PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu”

03 Jun 2019 1348

Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu

03 Jun 2019 1331