UPDATE Decizie de ultim moment! Ce soluție au dat judecătorii în procesul privind demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii



UPDATE

Astăzi, judecătorii au decis amânarea pronunțării la data de 17 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților.

Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la data de 17 noiembrie 2022. Conform art. 396 al. 2 C.pr.civ. pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 noiembrie 2022.

Știrea inițială

Judecătoria Constanța a publicat soluția pe scurt în procesul prin care se judecă contestația la executare privind demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii Constanța. De altfel, magistrații au decis suspendarea executării silite formulate de contestatoare (Parohia Izvorul Tămăduirii) până la soluționarea contestației. Termen, pe fond, în această cauză este astăzi, 4 noiembrie 2022.

De altfel, cererea de intervenție a celor 119 persoane a fost respinsă că inadmisibilă. Redăm mai jos soluția pe scurt:

„Solutia pe scurt: Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare. Dispune suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 234/2022, aflat pe rolul B.E.J. BECIU STELIAN, până la soluţionarea contestaţiei la executare. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă, pentru soluţia cu privire la cererea de suspendare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. În temeiul art. 719 alin. (8) Cod procedură civilă, încheierea se comunică din oficiu şi de îndată către B.E.J. BECIU STELIAN. Respinge cererea de intervenţie accesorie, ca inadmisibilă. Cu cale de atac odată cu fondul cu privire la soluţia asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie. Menţine termenul acordat pe fondul cauzei la data de 04.11.2022, ora 09:30. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2022”, se arată în soluția pe scurt.

Mai multe detalii puteți citi aici: Termen, astăzi, în dosarul privind demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii. Ce vor dezbate judecătorii constănțeni

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Vești bune pentru credincioși! Decizie de ultimă oră privind soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

05 Apr 2024 879

UPDATE Constanța Soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, din Tomis Nord, aflată pe masa judecătorilor

22 Mar 2024 686

Scenariu luat în calcul Biserica „Izvorul Tămăduirii” de la Macul Roșu ar putea fi mutată în locul vaporașului de la intrare din Constanța

15 Mar 2024 4377

Justiție Constanța O nouă tentativă de a salva Biserica Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

10 Mar 2024 946

Justiție Constanța Când am putea afla soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii” de la Macul Roșu?

08 Mar 2024 569

Epopeea continuă Judecătoria Constanța are termen joi în dosarul privind demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, de la Macul Roșu

06 Mar 2024 979

Constanța Decizie de ultimă oră în cazul Bisericii „de pe trotuar” de la Macul Roșu

26 Jan 2024 13393

Parohia Izvorul Tămăduirii Cerchezu, bună de plată! Trebuie să achite peste 10.000 de lei Primăriei Cerchezu (MINUTA)

25 Jan 2024 953

Termen, pe 25 ianuarie Soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu, pe masa judecătorilor

24 Jan 2024 800

Epopeea Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu! Lăcașul de cult cheamă primarul municipiului Constanța în instanță

05 Jan 2024 1086

Știri Constanța Decizie de ultimă oră în procesul privind demolarea Bisericii de la Macul Roșu. Se întâmplă în zi de mare sărbătoare

23 Oct 2023 4860

Știri Constanța Când se reunesc judecătorii să decidă soarta bisericii de la Macul Roșu?

17 Aug 2023 1004

Judecătoria Constanța explică de ce a suspendat provizoriu demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“, de la Macul Roșu

17 Jul 2023 1746

Demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii din Constanța, suspendată de instanță

14 Jul 2023 1560

UPDATE. Arhiepiscopia a obținut suspendarea Motivare. Tribunalul Constanța explică de ce va fi demolată Biserica Izvorul Tămăduirii

14 Jul 2023 2889