Decizie de ultimă oră în ceea ce privește verdictul în procesul Bisericii de la Macul Roșu!

Magistrații de la Judecătoria Constanța au decis să amâne din nou pronunțarea în dosarul ce privește soarta lăcașului de cult pe bulevardul Tomis, zona Macul Roșu.

Este vorba de biserica Izvorul Tămăduirii, cunoscută de constănțeni și ca biserica de pe trotuar, care ar urma să fie demolată, pe masa instanței fiind dosarul privind anularea acestui demers. Astăzi, 28 noiembrie, a fost un nou termen în dosar, iar judecătorii au dat următoarea soluție pe scurt: „Amână pronunţarea la data de 05 decembrie 2022, conform articolului 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Pe data de 3 noiembrie 2022, magistrații Judecătoriei Constanța au respins cererea de intervenție, unde peste 110 persoane au cerut să devină parte în proces.

Pe 16 iunie 2022, magistrații de la Judecătoria Constanța au decis suspendarea provizorie a executării silite ce ducea la demolarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu, cunoscută drept „Biserica de pe trotuar”. Ulterior, în dosarul 14901/212/2022, prin care se contestă executarea, unde contestator este Parohia Izvorul Tămăduirii Constanța, se stabilise termen în octombrie, pe data de 7. La începutul lunii august, Primăria Constanța a cerut modificarea termenului de judecată, pentru a se judeca mai rapid. Pe 4 august s-a înregistrat, astfel, la Judecătoria Constanța, dosarul 14901/212/2022/a1 pentru tergiversare cauză. În fond, s-a decis ca procesul să fie mutat o lună mai devreme, la începutul lui septembrie.

Primăria a făcut apel, cerând să se judece chiar mai devreme, dar contestația a fost anulată ca netimbrată. Astfel, pe 8 august, a rămas următoarea soluție: „În temeiul art. 230 teza I Cod procedură civilă, dispune preschimbarea termenului de judecată acordat la data de 07.10.2022, ora 10:30 şi acordă un nou termen de judecată la data de 09.09.2022, ora 10:30, complet C7, pentru când se vor cita părţile cu o copie a prezentei încheieri”. Ulterior, așa cum arătam mai sus, au fost făcute cereri de intervenție și judecata s-a mutat, acum, la început de noiembrie.

Așa cum spuneam, o eventuală desfiinţare a lucrărilor „este iminentă, având în vedere că din dosarul de executare rezultă că creditorul a solicitat ca la data de 27.06.2022 executorul judecătoresc să se deplaseze cu organele abilitate pentru desfiinţarea construcţiilor”, conform documentului amintim. Astfel, demolarea bisericii era programată în Postul Sf. Petru și Pavel, cu două zile înainte de marea sărbătoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 387

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 534

Biserica Ortodoxă Română, în doliu! A murit preotul care s-a ocupat de reconstrucția Bisericii Palatului Cotroceni

21 Apr 2024 1173

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 3883

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 454

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 504

Cumpărări directe Constanța Alex Struct 2001 SRL, contract de peste 40.000 de euro cu Primăria Comana, pentru biserica din comună (DOCUMENT)

16 Apr 2024 372

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 797

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 602

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 687

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 945

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 500

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 612

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 731

Justiție Constanța Vești bune pentru credincioși! Decizie de ultimă oră privind soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

05 Apr 2024 895