Decizie definitivă în cazul profesorului de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele!

  • Au fost identificate trei fete, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat prin influența pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întrețină mai raporturi sexuale normale și orale.

Profesorul de sport, în vârstă de 29 de ani, din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele, nu va fi pus în libertate! Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii de la Tribunallul Tulcea.

Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului Judecătoriei Babadag, care, la data de 17 septembrie 2020, au dispus reținerea bărbatului, sub acuzații de acte sexuale cu minore (trei infracțiuni de act sexual cu un minor în formă continuată).

În fapt, organele de cercetare penală ale Postului de Poliție Topolog din cadrul IPJ Tulcea au fost sesizate de mama minorei, cu privire la faptul că profesorul de educație fizică și sport al fiicei sale ar fi întreținut în mod repetat cu aceasta, precum și cu alte eleve ale școlii gimnaziale din localitate, mai multe raporturi sexuale.

În urma cercetărilor, au fost identificate până în prezent un număr de trei victime, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat prin influența pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întrețină mai raporturi sexuale normale și orale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea de măsuri preventive sunt instituții reglementate de Codul de Procedură Penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Citește și

Județul Tulcea
Bărbat de 27 ani, bănuit de viol, reținut. Victima sa, o minoră de 13 ani

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 998

Constanța Portretul îndoliat al lui Paul Cămui și lumânări aprinse în memoria regretatului antrenor, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“

20 Jan 2024 1543

LIVE TEXT. Constanța. Inimi pustiite de durere Antrenorul Paul Cămui, condus pe ultimul drum. „Nu te vom uita niciodată, sufletul nostru!ׅ“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Jan 2024 3773

Paul Cămui, decedat la 27 de ani Elena Frîncu - „Lacrimile nu ne ajung să-ți arătăm cât te iubim și cât am dori să fii din nou cu noi!“

15 Jan 2024 3559

Constanța. Antrenorul Paul Cămui a decedat la numai 27 de ani! Unicul copil al lui Cristian și al Irinei Cămui. „Doamne, dă putere părinților greu încercați!“

14 Jan 2024 7634

Doliu la Medgidia S-a stins o personalitate! „Dispariția dânsului lasă un gol imens în învățământul și sportul medgidian și dobrogean“

05 Jan 2024 6494

UPDATE. Constanța A murit, la numai 46 de ani, Cătălin Agafiței, director de școală. Doliu în fotbal și învățământ!

21 Sep 2023 12297

Codruța Began, din Constanța, concurentă la show-ul TV „Survivor Romania 2023“, în echipa Războinicilor

02 Jan 2023 6131

Post vacant la Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia, judeţul Constanţa. Nu se solicită vechime

21 Sep 2022 1583

Sentință definitivă pentru profesorul, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele! Iată ce pedeapsă a primit

16 Jul 2022 3240

13 ani cu executare în primă instanță Profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța

09 Jun 2022 2060

Un profesor din Tulcea a luat 13 ani de închisoare! Este îngrozitor ce a făcut

28 Mar 2022 12804

Profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele, va fi audiat

05 Jan 2022 7607

Constanța A murit Silviu Ispas, fostul profesor de sport din liceu al lui Ilie Floroiu

28 Dec 2021 4840

Un profesor de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele. S-a stabilit un nou termen în dosar

12 Aug 2021 1940