Decizie importantă a judecătorilor în dosarul Vectra!

  • Curtea de Apel Constanța a admis declaraţia de abţinere formulată de judecătoarea Andreea Ianca în prezentul dosar.
  • Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, declaraţia de abţinere formulată de judecătorul Virgil Marius Ungureanu.
  • Începe judecata! Primul termen, la anul.

Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen de judecată în dosarul denumit generic „Vectra“, una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane).
 
Dosarul se va afla în atenția magistraților Curții de Apel pe data de 8 ianuarie 2021.
 
La termenul trecut, Curtea de Apel Constanța a admis declaraţia de abţinere formulată de judecătoarea Andreea Ianca în prezentul dosar.
 
Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, declaraţia de abţinere formulată de judecătorul Virgil Marius Ungureanu.
 
Amintim că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au decis, în luna iulie 2020, punerea în libertate a inculpaților și rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa, numai cu privire la inculpaţii Gabriel Moise, Cosmin Moldoveanu şi Adrian Roşu.
 

Despăgubiri de sute de mii de euro

 
În luna martie 2019, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a inculpaților la câte 7,8 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Curtea de Apel Constanța a dispus obligarea inculpaților să achite sute de mii de euro cu titlul de despăgubiri, precum și rejudecarea unor acțiuni civile formulate în prezenta cauză, la Tribunalul Constanța.
 

Apartamente în 16 vile

 
Conform DNA, „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpații (…), în calitate de persoane fizice ori de reprezentanți ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL și SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părți vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanța“.
 
„Părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 de euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial“, se mai arată în documentele celor de la DNA.

 

Bani

 
„La momentul încheierii contractelor, părțile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte dintre terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unități bancare pentru garantarea unor credite obținute sau că nu aparțineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terți. De asemenea, banii încasați ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiți pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiți la alte proiecte imobiliare.
 

Insolvență

 

În plus, inculpații s-au implicat și în intrarea în insolvență a firmelor din grupul Vectra și au continuat să facă promisiuni nefondate părților vătămate, astfel că acestea au renunțat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create. În această modalitate, părțile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 de euro și 282.500 de lei. Părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 de euro și 254.000 de lei“, potrivit DNA.
 
Citește și
 
Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, menținut sub control judiciar

Condamnare definitivă pentru directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Tulcea!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 890

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 975

Rejudecarea laturii civile a unuia dintre cele mai mari dosare din DNA Constanța, amânată pentru septembrie

02 Jul 2023 3686

Dosarul „Vectra“ nu se va rejudeca! Ce se întâmplă cu latura civilă. Un magistrat s-a abținut

07 Dec 2021 1811

Rejudecare Dosarul „Vectra“ a ajuns la Constanța! Inculpații, eliberați din pedepsele de câte 7 ani de închisoare

30 Oct 2020 2784

Oficial Inculpații din celebrul dosar „Vectra“, puși în libertate. Decizia este definitivă

25 Jul 2020 3514

„Record“ la DNA Constanța Se cere rejudecarea dosarului „Vectra“. Judecătorii vor anunța decizia la finalul lunii

13 Jun 2020 2204

Înalta Curte analizează cererea de rejudecare a unuia dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

28 Mar 2020 1866

Primul român care a intrat în faliment cere rejudecarea unuia dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța

01 Jan 2020 2249

Cale de atac extraordinară într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

02 Sep 2019 1680

Hotărâre definitivă într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa (document)

27 Mar 2019 3107

Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

30 Jan 2019 3113

Curtea de Apel Constanţa, anunţ important. Este vizat celebrul Dosar Vectra!

22 Nov 2018 2333

Exclusiv Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

05 Nov 2018 2572

Judecătorii au luat o nouă decizie în dosarul „Păgubiţii Vectra“! Aproximativ 200 de părţi vătămate

14 Jul 2018 2191