Decizie importantă pentru constănțeni. Magistrații de la Curtea de Apel Iași s-au pronunțat în procesul municipalităţii Constanţa cu Polaris M Holding

Magistrații de la Curtea de Apel Iaşi s-au pronunțat în procesul municipalităţii Constanţa cu societatea de salubrizare Polaris.
 
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, instanța respinge cererea S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L privind amendarea intimatului-apelant Municipiul Constanta.
 

”Respinge cererea de suspendare a judecarii cauzei. Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Respinge apelul formulat de apelantul Municipiul Constanta impotriva incheierii din data de 11.04.2017 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr. 2711/99/2016. Respinge apelul formulat de apelantul S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. impotriva sentintei nr. 587/ca/2017 a Tribunalului Iasi. Admite apelul formulat de apelantul Municipiul Constanta impotriva sentintei nr. 587/ca/2017 a Tribunalului Iasi, sentinta pe care o schimba in parte in sensul ca: Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L.în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA prin reprezentant PRIMARUL MUNICIPIULUI. Fixează suma definitivă datorată de pârâtă reclamantei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu sentinţa nr.2605/c.a/2012/ din data de 20.11.2012 (pronunţată în dosarul nr.1560/118/2012), pentru perioada 01.02.2013-15.12.2015, la suma de 28.857.120 lei. Mentine restul dispozițiilor sentintei atacate care nu contravin prezentei decizii. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi 21.05.2018” – se arată în minuta instanței.

 
 
În primă instanţă, Tribunalul Iaşi a admis în parte, la jumătatea lunii aprilie 2017, cererea principală formulată de reclamanta SC Polaris M Holding SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa. „Fixează suma definitivă datorată de pârâtă reclamantei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu sentinţa nr. 2605/2012/c.a. din data de 20.11.2012 (pronunţată în dosarul nr. 1560/118/2012), pentru perioada 1.02.2013 - 7.03.2016, la suma de 413.187.664,48 de lei“, conform minutei judecătoreşti.
 
413.187.664,48 de lei reprezintă echivalentul a aproximativ 91.000.000 de euro. În plus, la această sumă se adaugă şi aproximativ 14 milioane de euro, valoarea iniţială a inflaţiei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 376

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 335

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 399

Polaris M Holding Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr.16 Constanta au câștigat o excursie la Destiny Park (VIDEO)

08 Apr 2024 997

Elevi de la Școala Gimnazială "Nicolae Tonitza" Constanța, în vizită la stația de sortare a Polaris M Holding

04 Apr 2024 170

Elevi de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Constanța, în vizită la Polaris M Holding (GALERIE FOTO)

29 Mar 2024 552

Polaris M Holding O nouă ediție a concursului „10 cu Felicitări” la Școala Gimnazială nr. 22 I.C.Brătianu Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 569

Constanța Cine sunt câștigătorii concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată” organizat de Polaris (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 746

Polaris M Holding angajează controlori calitate

06 Feb 2024 555

Polaris M Holding angajează șoferi autogunoiere

01 Feb 2024 780

Polaris M Holding angajează încărcător frontal pentru Costinești

01 Feb 2024 669

Polaris M Holding Iată unde puteți depozita deșeurile de dimensiuni mari săptămâna aceasta!

29 Jan 2024 697

Polaris a dat startul concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”

16 Jan 2024 1025

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1067

Polaris M Holding, la o lecție deschisă alături de elevii de la Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea Constanța pe tema colectării separate a deșeurilor reciclabile (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 782