Decizie luată de DNA în cazul a doi suspecţi de trafic de influenţă. Detalii

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de ieri, a suspecților Țica Anton-Dorel și Mărunţelu Ştefan cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „În perioada februarie – aprilie 2017, suspecţii Ţica Dorel Anton şi Mărunţelu Ştefan, în schimbul unei sume de bani neprecizate, au promis rudei unei persoane trimise în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție (martor în cauză) că-și vor exercita influenţa asupra magistraţilor, în sensul înlocuirii măsurii preventive şi obţinerii unei condamnări în regim suspensiv de executare față de aceasta din urmă.
 
Costul influenţării judecătorilor urma să fie stabilit ulterior, după înlocuirea măsurii arestării preventive, suspectul Țica Anton-Dorel declarându-se de acord cu suma de 25.000 euro propusă de martor”.
 
Suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Cei doi urmează să fie prezentați astăzi la Curtea de Apel Timişoara, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 423

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 675

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 598

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 645

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 675

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1272

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 785

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 706

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1388

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 908

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 836

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 420

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5475

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 619

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 533