Declic. Ministerul Justiţiei se opune modificării legii care ar trimite la închisoare violatorii de copii



Comunitatea Declic cere, vineri, 4 februarie, explicaţii publice ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, după ce ministerul condus de acesta ar fi dat aviz negativ proiectului de lege care încadrează ca viol orice act sexual al unui adult cu un copil mai mic de 16 ani.

Potrivit unui comunicat al Declic, proiectul de lege vine să repare o situaţie „strigătoare la cer" din justiţia română, respectiv sute de agresori au fost lăsaţi în libertate de instanţe, cu pedepse infime sau cu suspendare, pe motiv că victimele, copii şi copile de 11 - 12 ani, ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu adulţi.

În multe motivări, spune ONG-ul, judecătorii au justificat lăsarea în libertate a pedofililor pe motiv că acei copii nu ar fi ţipat sau nu au spus altor adulţi despre abuzurile la care au fost supuşi.

„Îi cerem ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să iasă public şi să explice tuturor, mai ales mamelor şi victimelor, acest aviz negativ dat de ministerul său. Cum poate să susţină Ministerul Justiţiei că modificarea Codului Penal este excesivă şi disproporţionată? Cum cred mai marii Justiţiei că un copil aflat sub stare şoc poate înţelege ce i se întâmplă şi poate fi de acord? Cum poate fi tăcerea cauzată de şocul agresiunii considerată acord, aşa cum am văzut în atâtea motivări? Ministerul se face că nu vede că 80% dintre dosarele în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor au fost închise, iar vinovaţii au scăpat nepedepsiţi'', a declarat Denisa Soare, campaigner Declic, citată în comunicat.

Mai mult, arată sursa citată, există chiar şi un raport oficial al Inspecţiei judiciare care a constatat practica neunitară a judecătorilor şi că sunt magistraţi în România "care ignoră şocul, trauma şi presiunea uriaşă la care e supus un copil abuzat de un adult - mai ales de unul în care are încredere şi care ar trebui să îl protejeze".

Declic îi aminteşte ministrului Cătălin Predoiu că inclusiv CEDO a pus România sub supraveghere din cauza modului în care autorităţile au eşuat să protejeze minorii în faţa agresorilor sexuali.

„Suntem îngrijoraţi de punctul de vedere negativ, mai ales că senatorii din Comisia juridică urmează să dea un vot săptămâna viitoare cu privire la modificarea Codului Penal'', a completat Denisa Soare.

Comunitatea Declic atrage atenţia că, prin această poziţie, instituţia condusă de Cătălin Predoiu "blochează o lege care ar proteja copiii împotriva agresorii sexuali".

„România este singura ţară din Europa care nu are o lege a consimţământului. Adică nu este prevăzută o vârstă sub care orice act sexual al unui adult cu un minor să fie considerat viol. Practica judiciară a ultimilor ani arată că, în România, agresarea sexuală a unui minor poate fi încadrată ca act sexual consimţit, indiferent de vârsta victimei. Dosarele sunt clasate sau agresorii primesc condamnări blânde. Aşa a ajuns România pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de copii abuzaţi sexual şi la numărul de minori traficaţi", menţionează Declic.


Comunitatea Declic afirmă că susţinut modificarea legii penale, în sensul ca orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani să fie considerat viol, aproape 100.000 de membri din Comunitatea Declic semnând pentru acest demers, potrivit AGERPRES.

„3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanţele româneşti ca fapte consimţite. Din 18.549 de dosare în care au fost reclamate agresiuni sexuale împotriva minorilor, procurorii au închis 80%, în perioada 2014-2020", se precizează în comunicat. 

foto: Facebook/ Ministerul Justiției

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 193

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 775

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 628

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 988

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 694

CSM a stabilit interviurile procurorilor propuși de ministrul Justiției pentru funcțiile de conducere din DNA, DIICOT și Parchetul General

29 Nov 2023 790

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu și-a făcut cont de Tik-Tok pentru a comunica mai ușor cu tinerii

10 Nov 2023 854

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „De-acum, deținuții au o a doua șansă! Aceștia vor avea acces la mai multe programe de calificare profesională”

09 Nov 2023 804

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „160 de cazuri de violenţă domestică pe zi în România. O statistică tristă pe care trebuie să o oprim!”

30 Oct 2023 750

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Minorii au devenit ţinta principală a dealerilor”

27 Oct 2023 853

Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, cere, la Constanța, redeschiderea procesului penal

25 Oct 2023 1065

Mesajul Alinei Gorghiu Proiectul de lege al Ministerului Justiției, adoptat de Senat. Vizate persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la închisoare

23 Oct 2023 871

Declarația ministrului Justiției, Alina Gorghiu, despre fugarul Romeo Marian Ursu

21 Oct 2023 757

Ministrul Justiției În Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane înregistrate în România

14 Oct 2023 809

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță repatrierea lui Ionel Arsene după ce italienii au confirmat oficial

13 Oct 2023 880