Definitiv Instanța a stabilit că Asociația Eurocult, controlată de Adara Tramudana, trebuie să primească bani de la Județul Constanța



Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
 
  • Tribunalul Constanța a decis ieri, 14 martie 2022, ca asociația să primească peste 93.000 de lei de la Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța.
  • Hotărârea a fost luată în dosarul 8333/212/2018, cauză aflată pe rolul instanțelor din 2018 și care privește festivalul Hang Out, organizat de Eurocult în 2017, cu bani de la Consiliul Județean Constanța.
  • Completul Apel Comercial 5 al Secției a II-a Civile a instanței, format din magistrații Constanța Ilie și Angelica Neacșu, a decis să caseze hotărârea inițială.
 
Vești bune pentru Asociația Eurocult, controlată de Anamaria Adara Tramudana!
 
Tribunalul Constanța a decis ieri, 14 martie 2022, ca asociația să primească peste 93.000 de lei de la Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța.
 
Decizia vine ca o veste bună pentru asociația controlată de Adara Tramudana, după ce tot Tribunalul a decis intrarea în insolvență a asociației. Așa cum arătam în edițiile anterioare, însă, hotărârea aceasta a instanței a fost contestată de Asociația Eurocult la Curtea de Apel Constanța, contestația urmând să fie judecată în luna aprilie 2022.
 
Procesul, pierdut la Judecătoria Constanța
 
Pentru a reveni la vestea bună primită de la Tribunal, aceasta a fost luată în dosarul 8333/212/2018, cauză aflată pe rolul instanțelor din 2018 și care privește festivalul Hang Out, organizat de Eurocult în 2017, cu bani de la Consiliul Județean Constanța.
 
În 2018, Asociația Eurocult s-a adresat Judecătoriei Constanța, solicitând obligarea UAT Județul Constanța la plata sumei de 93.810 lei, reprezentând plata finală pentru evenimentul din 2017, pe care CJC nu o achitase.
 

În același dosar, UAT Județul Constanța prin Președinte a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea asociației la plata sumei de 67.200 de lei, banii reprezentând cheltuiala neeligibilă pentru proiect.
 
Inițial, Judecătoria Constanța hotărâse respingerea ambelor cereri.

 
Situația s-a schimbat însă ieri, 14 martie 2022, după ce Tribunalul Constanța a decis să admită recursurile declarate în cauză.
 
Completul Apel Comercial 5 al Secției a II-a Civile a instanței, format din magistrații Constanța Ilie și Angelica Neacșu, a decis să caseze hotărârea inițială.
 
Din minuta hotărârii
 
Astfel, se arată în minuta de ieri a deciziei Tribunalului că instanța „admite cererea principală de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Asociaţia Eurocult, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă Unitatea Administrativ Teritorială «Judeţul Constanţa»“.
 
Mai departe, instanța „obligă pe pârâta-reconvenientă să plătească reclamantei-pârâte: 93.810,50 lei, reprezentând contravaloarea tranşei finale în cuantum de 15% din finanţarea nerambursabilă, cuprinsă în factura Seria EU nr.044/13.12.2017, conform art.9.1 din Contractul de Finanţare Nerambursabilă pentru Activitate Culturală nr.20924/31.07.2017; 3.200,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru“.
 
Totodată, Tribunalul „admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenientă Unitatea Administrativ Teritorială «Judeţul Constanţa» în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Asociaţia Eurocult. – Obligă pe reclamanta-pârâtă Asociaţia Eurocult să restituie pârâtei-reconveniente Unitatea Administrativ Teritorială «Judeţul Constanţa» suma de 3.200.00 lei, reprezentând cheltuială neeligibilă. – Obligă pe reclamanta-pârâtă Asociaţia Eurocult să plătească pârâtei-reconveniente Unitatea Administrativ Teritorială «Judeţul Constanţa» suma de 48,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert contabil acordat parţial)“.
 
„Menţine dispoziţia din sentinţa recurată privind respingerea, ca neîntemeiată, a pretenţiei având ca obiect restul cheltuielilor pretins neeligibile solicitate prin cererea reconvenţională. Obligă pe intimata-pârâtă reconvenientă Unitatea Administrativ Teritorială «Judeţul Constanţa» să plătească recurentei-reclamante Asociaţia Eurocult 1.391,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă căii de atac“.
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Oficial!
Insolvență de răsunet la Tribunalul Constanța! Este vizată Asociația Eurocult, condusă de „Adara“ Tramundana

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația Eurocult are un nou lichidator judiciar!

09 Jul 2023 1123

Asociația Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana, în faliment! S-a fixat un nou termen

24 May 2023 1540

O cunoscută asociație din Constanța, în faliment! Judecătorii au amânat procesul pentru la anul

15 Dec 2022 2490

Asociația Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana, a intrat în faliment!

10 Nov 2022 2670

Judeţul Constanţa, la judecată cu Asociaţia Eurocult, controlată de Adara Tramundana! Care a fost miza

18 Jul 2022 2188

Asociaţia Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului, în faliment! Cine sunt creditorii și când va avea loc noul termen

12 Jul 2022 1922

Asociația Eurocult, acțiune respinsă în instanță! Insolvența merge mai departe (DOCUMENT)

13 Jun 2022 1748

Insolvența Asociației Eurocult merge mai departe la Tribunalul Constanța. UAT Constanţa, contestație împotriva tabelului preliminar de creanţe (DOCUMENT)

01 Jun 2022 2026

Deși Finanțele Publice nu sunt de acord Concordance Caffe SRL, controlată de Alexandru Ghiţă, se va diviza parțial! (DOCUMENTE)

03 May 2022 1834

Asociaţia Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului, în faliment. Cine ar putea fi tras la răspundere. Nou termen

06 Apr 2022 1512

Ultima oră Curtea de Apel Constanța a închis litigiul dintre Asociația Eurocult, a Adarei Tramudana, și municipalitatea!

02 Mar 2022 1467

Asociația Eurocult, controlată de Adara Tramudana, în proces cu Primăria Constanța. Cazul, la Curtea de Apel

02 Mar 2022 2111

Falimentul bate la ușa Asociației Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana (DOCUMENTE)

26 Feb 2022 2406

Asociația Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana, contestă intrarea în insolvență

14 Jan 2022 1946

Lista spectacolelor! Oficial! De ce a intrat în insolvență Asociația Eurocult, controlată de Anamaria („Adara“) Tramundana! (DOCUMENT)

06 Jan 2022 1920