Demisă în urma incendiului Cu cine vrea să se judece fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Halichidis

  • Avocații municipalității au susținut că Municipiul Constanța nu ar trebui să fie parte în acest proces.
  • Totuși, avocații fostului manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase au precizat că Municipiul Constanța „este chemat în judecată, exclusiv sub aspectul soluţionării celui de al doilea capăt de cerere, care are ca obiect plata unei despăgubiri, iar pârâtul (nr., Municipiul Constanța) este singurul beneficiar al unui patrimoniu“.
  • Următoarea înfățișare se va desfășura la data de 1 aprilie 2022.
  • Dosarul se află în atenția compeltului CA6 al Secției de Contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Răzvan Ionuț Pricop.
 
Procesul în care fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, dr. Stela Halichidis, a cerut anularea dispoziției prin care a fost înlăturată din funcție, în urma incendiului ce a cuprins unitatea spitalicească și în care au murit șapte persoane, continuă la Tribunalul Constanța.
 
Foarte interesant, la primul termen de judecată s-a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Constanța, invocată prin întâmpinare de către avocații municipalității.
 
Cu alte cuvinte, excepția face referire la faptul că Municipiul Constanța nu ar trebui să fie parte în acest proces.
 
În replică, însă, avocații fostului manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase au solicitat respingerea acestei excepții, întrucât Municipiul Constanța „este chemat în judecată, exclusiv sub aspectul soluţionării celui de al doilea capăt de cerere, care are ca obiect plata unei despăgubiri, iar pârâtul (nr., Municipiul Constanța) este singurul beneficiar al unui patrimoniu“.
 
Astfel, au mai spus avocații dr. Halichidis, „efectele patrimoniale ale cererii formulate de către partea pe care o reprezintă (nr., fostul manager al SCBI) s-ar produce în patrimoniul Municipiului Constanţa“.
 
În aceste condiții, avocații municipalității au renunțat la excepția invocată, iar Municipiul Constanța a rămas parte în proces.
 
Următoarea înfățișare se va desfășura la data de 1 aprilie 2022.
 
Incendiul a cuprins secția de Terapie Intensivă Covid

 
Amintim, dosarul se află în atenția compeltului CA6 al Secției de Contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Răzvan Ionuț Pricop.
 

Potrivit datelor oficiale, în cauză s-a solicitat anularea unui act administrativ, fiind vorba despre anularea Dispoziției nr. 5199/04.10.2021 a Primarului Municipiului Constanța, dar s-au ridicat și pretenții de către managerul demis.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că Dispoziția nr. 5199/04.10.2021 face referire la „încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 al doamnei Halichidis Stela, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța“.
 
Aceasta a fost demisă din funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța în urma incendiului ce a cuprins Secția de Terapie Intensivă a spitalului suport Covid din oraș, în dimineața de 1 octombrie 2021.
 
Șapte persoane și-au pierdut viața în ziua tragediei, din cei 10 pacienți care erau internați în Secția de Terapie Intensivă a SCBI, de unde a pornit incendiul. Pe parcursul zilelor următoare, au murit și ceilalți trei pacienți, starea acestora fiind gravă independent de incendiu, potrivit cadrelor medicale, ei suferind de forme grave de Covid-19.
 
Sursa documentare: Portal Jurisprudență – rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Spital închis angajează manager! Primăria scoate la concurs postul de director de la Boli Infecțioase din Constanța (DOCUMENTE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 844

Verdict în așteptare, la Judecătorie, în procesul dintre Primarul Constanței și dr. Stela Halichidis

11 Mar 2024 547

Primarul Municipiului Constanța, în instanță cu dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Se contestă executarea

29 Feb 2024 672

Primarul Constanței proces cu dr. Stela Halichidis! Nemulțumiri după victoria în instanță a fostului manager de la Infectioase!

03 Jan 2024 3034

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 853

Dr. Stela Halichidis a câștigat! Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești!

24 Nov 2023 8692

EXCLUSIV - „Este un act de dreptate!“ Dr. Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul cu Primarul Municipiului Constanța! (MINUTA)

16 Oct 2023 4105

Judecătorii de la Curtea de Apel mai au nevoie de timp în procesul intentat de dr. Halichidis Primarului Constanței

02 Oct 2023 767

Demisă după tragedia de la Infectioase Zi decisivă pentru dr. Stela Halichidis în procesul cu Primarul Constanței. A câștigat în primă instanță

01 Oct 2023 1826

Dr. Halichidis, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! S-a stabilit data pronunțării

19 Sep 2023 1150

Firme din Constanța Decizii importante ale asociaților Glamour Time SRL

07 Aug 2023 939

Noutăți din ancheta incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Urmează eventuale puneri sub acuzare

03 Aug 2023 2056

Curtea de Apel Constanța, anunț important! Este vizat cazul medicului Stela Halichidis, managerul demis după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

20 Jun 2023 2099

Un nou pas făcut în extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

27 May 2023 1261

Tribunalul Constanța motivează de ce dr. Halichidis nu trebuia demisă din fruntea Spitalului de Infecțioase din oraș! Se știa de lipsa autorizaţiei de securitate în caz de incendiu

12 May 2023 2037