Denunțător într-un dosar DIICOT Constanța, amenințat pe Facebook și Instagram! Condamnare

 
 
  • Dosarul a fost soluționat de Judecătoria Constanța, în primă instanță, care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.600 lei, stabilită prin înmulţirea unui număr de 160 de zile-amendă cu suma corespunzătoare zilei-amendă stabilită de instanţă la 35 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției în formă continuată (4 acte materiale).  
  • În acest sens, spun magistrații, scopul pedepsei ca mijloc constrângere, dar și ca mijloc de reeducare este atins, urmând ca inculpatul să conștientizeze că respectarea legii penale este o necesitate și că numai respectând legea penală acesta poate evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse, inclusiv pedepse cu închisoarea.
  • Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Amenințări pe rețelele de socializare Facebook și Instagram după un denunț la DIICOT Constanța!    

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de  răzbunarea pentru ajutorul dat justiției în formă continuată (4 acte materiale).
 
În fapt, s-a reţinut că în scop de răzbunare ca urmare a denunțului formulat de persoana vătămată (...) într-un dosar al D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, inculpatul a încărcat cu patru ocazii diferite, la secțiunea „story” pe rețelele de socializare Facebook și Instagram mai multe postări reprezentând fotografii cu persoana vătămată făcute fără cunoștința acesteia, prin ale căror descrieri i-a adresat acesteia amenințări cu acte de violență de natură să îi provoace o stare de temere.
 
Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul, prin apărătorul ales, a depus o declarație notarială prin care a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecata să se efectueze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care nu le-a contestat, iar instanţa a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
 
Având în vedere cele expuse, reţinând că faptele există, constituie infracţiune şi că au fost săvârşite de inculpat, cu luarea în considerare a scopului pedepsei reprezentat de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa va proceda la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu observarea condiţiilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, şi anume gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează după criteriile enumerate în text, şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele săvârşite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
 
În ce privește împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele prin care a fost săvârşită, instanța reține că, în perioada 11.05.2022-28.05.2022, în scop de răzbunare ca urmare a denunțului formulat de persoana vătămată într-un dosar al D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, inculpatul a încărcat cu patru ocazii diferite, la secțiunea „story” pe rețelele de socializare Facebook și Instagram mai multe postări reprezentând fotografii cu persoana vătămată făcute fără cunoștința acesteia, prin ale căror descrieri i-a adresat acesteia amenințări cu acte de violență de natură să îi provoace o stare de temere.
 
Dosarul a fost soluționat de Judecătoria Constanța, în primă instanță, care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.600 lei, stabilită prin înmulţirea unui număr de 160 de zile-amendă cu suma corespunzătoare zilei-amendă stabilită de instanţă la 35 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției în formă continuată (4 acte materiale).
 

În acest sens, spun magistrații, scopul pedepsei ca mijloc constrângere, dar și ca mijloc de reeducare este atins, urmând ca inculpatul să conștientizeze că respectarea legii penale este o necesitate și că numai respectând legea penală acesta poate evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse, inclusiv pedepse cu închisoarea.
 
Judecătorii i-au atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) Cod penal, respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

 
Decizia primei instanțe nu este definitivă, aceasta fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Sursă: portal instanțe de judecată și rejust.ro.
 
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
VIDEO
Accident cu trei morţi pe podul de la Ovidiu! Compania de asigurări, o nouă încercare de a recupera despăgubirile

 
Constanța. Surpriză la percheziții. Avea în toaletă o cultură indoor de canabis
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei! Sentință definitivă la Constanța

30 Mar 2022 1425

Date din anchetă! Un bărbat acuzat de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, achitat la Medgidia

08 Feb 2021 1924

„Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei“, la Judecătoria Medgidia

27 Jun 2020 1947

Premieră în Dobrogea Lupu, Dumitru şi Ghiban, judecaţi într-un dosar de „răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei“

03 Nov 2014 2904