Dependentă de TikTok și Youtube Închisoare cu executare pentru o femeie din Constanța care se crede Sfânta Maria!

 
 
  • Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, în sensul condamnării în primă instanță a inculpatei la doi ani ani şi trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la infracţiunea de omor.
  • Ulterior, Curtea de Apel a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei de la 2 ani şi 3 luni de închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare.
  • Mai mult, Curtea a decis ca pedeapsa să se execute în detenție.
 
Sentință definitivă în cazul unei femei, din Constana, acuzată de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la infracţiunea de omor!
 
În actul de sesizare a instanței se arată că inculpata și-ar fi atacat tatăl cu un cuțit.
 
Tot la dosar se mai arată că inculpata era dependentă de rețelele de socializare și a început să poarte discuții imaginare cu un blogger de pe Youtube și că a afirmat că ea ar fi Sfânta Maria.
 
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, în sensul condamnării în primă instanță a inculpatei la doi ani ani şi trei luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la infracţiunea de omor.
 
Mai mult, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.
 
În continuare, tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța şi a obligat-o pe inculpată la plata către acesta a sumei de aproximativ 2.000 lei.
 
De asemenea, instanța a dispus obligarea inculpatei la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
 

Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei de la 2 ani şi 3 luni de închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare.
 
Mai mult, Curtea a decis ca pedeapsa să se execute în detenție.

 
Hotărârea Curții este definitivă!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Închisoare pe viață pentru un bărbat din Constanța! Anunțul judecătorilor de la Curtea de Apel

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 460

Tik Tok este o problemă de siguranță națională și ar trebui interzisă! Anunțul vicepreședintelui ANCOM

18 Jan 2024 703

Altfel de amenzi în județul Gorj. Colindători îmbrăcați în polițiști opresc șoferii pe dreapta (VIDEO)

26 Dec 2023 898

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu și-a făcut cont de Tik-Tok pentru a comunica mai ușor cu tinerii

10 Nov 2023 809

UE, nou apel către TikTok

06 Nov 2023 1089

Războiul din Israel TikTok a șters peste 500.000 de videoclipuri și 8.000 de transmisiuni în direct sub presiunea UE

16 Oct 2023 840

TikTok trebuie să plătească o amendă de 345 milioane de euro. Iată motivul

15 Sep 2023 885

Ilinca Bendeac, un fenomen! La doar 7 ani, balerina din Constanța a atins borna de 1 milion de vizualizări pe TikTok (VIDEO)

19 Apr 2023 7639

Situație îngrijorătoare. Cât timp petrec românii pe rețelele sociale și ce caută

18 Mar 2023 1151

Editorial TikTok interzis? S-au rezolvat problemele țării

04 Mar 2023 1505

Un medicament „pentru slăbit“ face furori pe TikTok. Medicii sunt îngrijorați

26 Feb 2023 1678

Apariție inedită! O cămilă a fost filmată în timp ce lua „prânzul” în Cluj-Napoca (VIDEO)

29 Jan 2023 1644

Un clip în care un bărbat a aflat sexul copilului său, vizionat de peste 39 de milioane de ori. Cum a reacționat viitorul tătic (VIDEO)

25 Jan 2023 3379

Mesaje indecente pe TikTok Fetiță de zece ani, incendiată la Medgidia! Procurorii anunță finalul anchetei

23 Jan 2023 1945

Judecătorul Cristi Dănileț face un anunț important! „Am câștigat procesul cu CSM!“

13 Dec 2022 1304