Deputat din Constanța, dat în judecată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie! Instanța a rămas în pronunțare

  • Dosarul cu indicativul 2379/299/2022 a fost analizat de magistrații Secției Civile a Judecătoriei, care au precizat că mai au nevoie de timp pentru deliberări, astfel că au amânat pronunțarea pentru data de 8 decembrie 2023.
Magistrații Judecătoriei Constanța au rămas în pronunțare în dosarul în care Autoritatea Națională pentru Cetățenie l-a chemat în judecată pe deputatul Varol Amet, din Constanța, ales din partea UDTTMR.
 
Dosarul cu indicativul 2379/299/2022 a fost analizat de magistrații Secției Civile a Judecătoriei, care au precizat că mai au nevoie de timp pentru deliberări, astfel că au amânat pronunțarea pentru data de 8 decembrie 2023.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții 12.948,66 de lei“, iar în cauză Autoritatea Națională pentru Cetățenie este reclamant, în timp ce Varol Amet este pârâtul.
 
Dosarul a ajuns la Constanța după ce a fost declinat de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 București.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, potrivit Hotărârii nr. 8071/2022 a Judecătoriei Sectorului 1 București, se arată că, în esență, dosarul a pornit de la o decizie a Curții de Conturi și vizează sumele privind cheltuielile de transport.
 
Potrivit sursei citate, în cererea de chemare în judecată, Autoritatea „a solicitat obligarea pârâtului (nr., Varol Amet) la plata sumei de 12.948,66 lei debit principal, precum și a dobânzii legale și a penalităților de întârziere aferente debitului principal, de la scadență și până la data achitării acestuia“.
 
Se mai arată în aceeași hotărâre că „în motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său în funcția de Vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, conform Deciziei nr.### din 26 aprilie 2017 emisă de ####-Ministrul României, iar prin Decizia nr.## din 8 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 8 ianuarie 2021, emisă de ####-Ministrul Romaniei, acesta a fost eliberat, la cerere, din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie“.
 
„Reclamanta mai arătat că la instituția sa a avut loc un control/o misune de audit al Curții de Conturi, finalizată prin Decizia nr.# din 15.10.2021. În urma acestui control,  cu referire la perioadele 26.04.2017-14.04.2020, 21.04.2020-08.01.2021,  Curtea de Conturi a Romăniei a aplicat unele măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, solicitând stabilirea și recuperarea prejudiciului reprezentând cheltuielile de transport înregistrate la rubrica «20.01.05-cheltuieli privind combustibilii», fără a avea legătură cu activitatea instituției“, se mai arată în hotărârea instanței.
 

 Totodată, se mai precizează că „în vederea respectării acestor obligații, departamentul de specialitate din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie a procedat la calcularea sumelor reprezentând cheltuieli de transport efectuate de pârâtul #### ##### pe ruta București-Constanța dus/întors, în perioada 26.04.2017-08.01.2021 cu autoturismele din parcul ANC, cu nr. de înmatriculare ########, ########, ######### și #########, stabilind un prejudiciul în valoare de 12.948,66 lei“.
 
În replică, deputatul Varol Amet a solicitat instanței respingerea acțiunii deschise de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a invocat la București inclusiv excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, excepție care a fost admisă și, astfel, cazul a ajuns la Constanța.

 
Acum, Judecătoria Constanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de chemare în judecată.
 
Oricare va fi decizia instanței, ea va putea fi atacată la Tribunalul Constanța.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro – Hotărârea 8071/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Mihaela Cristina Mocanu și Claudiu Iulian Răpeanu: Vicepreședinții Curții de Apel Constanța vor să avanseze la Înalta Curte de Casație și Justiție
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 905

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 683

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 850

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1213

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte

27 Jun 2023 1283

Spectacol impresionant la Constanța dedicat Zilei Limbii Tătare (GALERIE FOTO)

06 May 2023 1426

Deputat din Constanța, în proces cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Cazul a ajuns la Constanța, după ce judecătorii bucureșteni au admis excepția deputatului

05 Oct 2022 1690

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (IV) (DOCUMENTE)

07 Dec 2021 3633

Declarație politică Amet Varol 18 mai, zi de doliu a tătarilor

18 May 2021 2389

Varol Amet, deputatul UDTTMR, mesaj cu cu prilejul sărbătorii, Ramazan Bayram

12 May 2021 4389

Varol Amet, deputatul UDTTMR, mesaj de felicitare celor care sărbătoresc NAWREZ-UL

21 Mar 2021 5635

Deputații care au promovat/amendat în Parlament Legea Zilei Etniei Tătăre din Dobrogea

14 Dec 2020 2408

#alegeriparlamentare2020 UDTTMR, reprezentată în Parlamentul României prin deputatul Varol Amet

08 Dec 2020 15573

Magistrații au decis! Încă patru ani fără reprezentant în Parlament pentru Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani

19 Oct 2020 3423

Varol Amet, subsecretar de stat din Ministerul Justiției, mesaj pentru membrii comunității tătare din România cu ocazia Nawrez

20 Mar 2020 4363