Deputat din Constanța, în proces cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Cazul a ajuns la Constanța, după ce judecătorii bucureșteni au admis excepția deputatului

  • Obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții 12.948,66 de lei“, iar în cauză Autoritatea Națională pentru Cetățenie este reclamant, în timp ce Varol Amet este pârâtul.
  • În esență, dosarul a pornit de la o decizie a Curții de Conturi și vizează sumele privind cheltuielile de transport.
  • Deputatul Varol Amet a solicitat instanței respingerea acțiunii deschise de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a invocat la București inclusiv excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, excepție care a fost admisă și, astfel, cazul a ajuns la Constanța.
 
Magistrații Judecătoriei Constanța au fost chemați să soluționeze litigiul dintre Autoritatea Națională pentru Cetățenie și deputatul Varol Amet, din Constanța, ales din partea UDTTMR.
 
Dosarul are indicativul 2379/299/2022 și a ajuns la Constanța după ce judecătorii din Capitală au admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de deputat, și au declinat cazul.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții 12.948,66 de lei“, iar în cauză Autoritatea Națională pentru Cetățenie este reclamant, în timp ce Varol Amet este pârâtul.
 
În Hotărârea nr. 8071/2022 a Judecătoriei Sectorului 1 București, citată pe Portalul Național al Jurisprudenței, se arată că, în esență, dosarul a pornit de la o decizie a Curții de Conturi și vizează sumele privind cheltuielile de transport.
 
Potrivit sursei citate, în cererea de chemare în judecată, Autoritatea „a solicitat obligarea pârâtului (nr., Varol Amet) la plata sumei de 12.948,66 lei debit principal, precum și a dobânzii legale și a penalităților de întârziere aferente debitului principal, de la scadență și până la data achitării acestuia“.
 
Ce s-a cerut în proces
 
Se mai arată în aceeași hotărâre că „în motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său în funcția de Vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, conform Deciziei nr.### din 26 aprilie 2017 emisă de ####-Ministrul României, iar prin Decizia nr.## din 8 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 8 ianuarie 2021, emisă de ####-Ministrul Romaniei, acesta a fost eliberat, la cerere, din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie“.
 
„Reclamanta mai arătat că la instituția sa a avut loc un control/o misune de audit al Curții de Conturi, finalizată prin Decizia nr.# din 15.10.2021. În urma acestui control,  cu referire la perioadele 26.04.2017-14.04.2020, 21.04.2020-08.01.2021,  Curtea de Conturi a Romăniei a aplicat unele măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, solicitând stabilirea și recuperarea prejudiciului reprezentând cheltuielile de transport înregistrate la rubrica «20.01.05-cheltuieli privind combustibilii», fără a avea legătură cu activitatea instituției“, se mai arată în hotărârea instanței.

 
Totodată, se mai precizează că „în vederea respectării acestor obligații, departamentul de specialitate din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie a procedat la calcularea sumelor reprezentând cheltuieli de transport efectuate de pârâtul #### ##### pe ruta București-Constanța dus/întors, în perioada 26.04.2017-08.01.2021 cu autoturismele din parcul ANC, cu nr. de înmatriculare ########, ########, ######### și #########, stabilind un prejudiciul în valoare de 12.948,66 lei“.
 

În replică, deputatul Varol Amet a solicitat instanței respingerea acțiunii deschise de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a invocat la București inclusiv excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, excepție care a fost admisă și, astfel, cazul a ajuns la Constanța.
 
Acum, le revine judecătorilor constănțeni sarcina de a analiza dosarul și de a stabili cine are dreptate în acest litigiu.
 
De asemena, oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi atacată de oricare dintre părțile care se declară nemulțumite la instanța superioară.
 
Dosarul a fost recent înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța, Secția Civilă, așa încât până la acest moment nu a fost stabilită data primei înfățișări.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro – Hotărârea 8071/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (IV) (DOCUMENTE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 360

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 411

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 604

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 836

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 614

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 490

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 650

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 565

Modificări pentru obținerea permisului auto. Proba teoretică se poate da oriunde în țară

13 Feb 2024 578

Proiectul de lege privind producerea de conținut audio sau video fals va intra la vot în Camera Deputaților

12 Feb 2024 417

Oficial de la DIICOT despre atacul informatic de la Camera Deputaților! A fost întocmit dosar penal

30 Jan 2024 782

Atac cibernetic la Camera Deputaților!

30 Jan 2024 624

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 773

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 735

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 651