Despăgubiri de peste 3,4 milioane de euro pentru un teren din cartierul Anadalchioi, din Constanța!

  • Hotărârea Tribunalului Constanța a fost luată în dosarul civil cu numărul 17770/3/2019 și poate fi atacată în apel, la Curtea de Apel Constanța.
  • Reclamant în cauză este Florentina Enache, moștenitoare a unui teren de 14.969 de metri pătrați, situat în cartierul Anadalchioi.
  • Terenul fusese cumpărat în 1936 de latifundiarul Ianni Nestoride.
  • Inițial, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor stabilise despăgubiri de aproape 1,5 milioane de euro, dar suma a fost dublată în instanță.
Peste 3,4 milioane de euro, în puncte-despăgubire, vor fi acordați urmașilor lui Ianni Nestoride, un latifundiar din Constanța interbelică, proprietar în cartierul Anadalchioi pe o suprafață de aproape 1,5 hectare.
 
Despăgubirile au fost stabilite recent de judecătorii Tribunalului Constanța, care au anulat decizia inițială de compensare, prin care se acordaseră despăgubiri de aproape 1,5 milioane de euro și care au dublat, practic, suma stabilită inițial.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța, luată în dosarul civil cu numărul 17770/3/2019 și pronunțată de completul prezidat de Crina Mihaela Popescu, poate fi atacată în apel, la Curtea de Apel Constanța.
 
Părți în cauză sunt Florentina Enache, în calitate de contestator, și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
 
Potrivit Hotărârii nr.1261/2021, citată pe Jurindex, reclamant a solicitat anularea deciziei inițiale de compensare, prin care CNCI stabilise o valoare de 1.496.900 de euro pentru terenul de 14.969 mp pe care strămoșii săi îl deținuseră în cartierul Anadalchioi și care fusese preluat abuziv în timpul regimului comunist.
 

Despăgubiri raportate la valoarea terenului

 
Astfel, reclamant a solicitat „anularea acestei decizii și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se stabilească în mod corect despăgubirea care i se cuvine reclamantei prin raportare la valoarea terenului preluat în mod abuziv în proprietatea statului comunist“, potrivit www.rolii.ro.
 
Aceasta a arătat că, prin sentința 807/2017 a Tribunalului Constanța s-a stabilit faptul că are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul respectiv.
 
Mai departe, conform Hotărârii nr. 807/2017, document citat pe Jurindex, terenul a aparținut lui Iani Nestoride / Nestoridi, care l-a achiziționat în octombrie 1936:
 

„Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4512/22.10.1936 (fila 108) numitul Iani A. Nestoride dobândește, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha și 4906 mp. și 63 dmp., făcând parte din lotul nr. 25-1886, teren situat în Suburbia Anadalchioi, lângă Tabăra Garnizoanei Constanța și în raza municipiului“, se arată în hotărârea citată pe www.rolii.ro.
 
Se mai arată în documentul respectiv că reclamanta din actualul dosar, Florentina Enache, este „unica moștenitoare, în calitate de legatar universal, al defunctei Nestoridi Paola“, aceasta fiind, la rândul său, văduva lui Ioannis Nestoridi.

 

Data preluării este incertă

 
Pentru a reveni la hotărârea recentă a Tribunalului Constanța, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, se arată că nu se cunoaște momentul exact în care terenul a fost preluat de statul român, aceasta producându-se în intervalul 1945-1989.
 
„Deoarece imobilul teren litigios a fost preluat pur și simplu, fără titlu, în proprietate statului comunist, data preluării efective nu este certă, ci poate fi dedusă a se situa între momentul dobândirii dreptului de proprietate de către autor, anul 1945, (când în România s-a instaurat regimul totalitar) și anul 1989, când acest regim a luat sfârșit“, conform sursei citate.
 
Astfel, instanța a arătat că, la momentul preluării, terenul nu era unul extravilan, cum greșit ar fi apreciat Cominia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ci ar fi fost unul intravilan, conform expertizei întocmite în cauză.
 
„Pentru terenul în suprafață de 14.969 mp pentru care reclamanta justifică îndreptățirea de a obține măsuri reparatorii, cu aplicarea valorii de 228 euro/mp corespunzătoare terenurilor situate în Municipiul Constanța, suburbia Anadalchioi, parte a lotului 25-1886, având categoria de folosință «curți-construcții», reclamantei (...) se cuvin despăgubiri în cuantum de 3 412 932 euro, (...), iar nu în cuantum de 1 496 900 euro, (...) cum în mod greșit a stabilit pârâta“, au arătat judecătorii.
 
Totodată, instanța a precizat că, la data emiterii deciziei contestate, 28.10.2010, cursul leu/euro comunicat de către Banca Națională a României era de 4,8746 lei/euro.

Acțiunea, admisă de instanță

 
În acest context, instanța a admis acţiunea și a anulat în parte decizia de compensare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, „în referire la numărul de puncte cuvenite reclamantei Enache Florentina pentru imobilul teren în suprafaţă de 14969 mp situat în suburbia Anadalchioi judeţul Constanţa, preluat în mod abuziv în proprietatea statului“.
 
Instanța „obligă pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită în favoarea reclamantei o nouă decizie de compensare pentru terenul în suprafaţă de 14969 mp situat în suburbia Anadalchioi judeţul Constanţa prin 16.636.678 puncte pe numele persoanei îndreptăţite reclamanta Enache Florentina“.
 
Așa cum am precizat, hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Google Maps
 
Citește și:

Constanța retrocedată!:
Înalta Curte, anunț important în dosarul privind cele 25 de hectare din zona Brătianu – Constanța

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât vor primi urmașii aristocratului George baron de Löwendal pentru fostele moșii din județul Constanța

12 Jun 2021 1523

Primăria Constanța, executată silit pentru un fost ministru al României interbelice. La mijloc, un teren din fosta zonă militară Mamaia

10 Jun 2021 1817

Negociere directă Compania New Home Construct își vinde patru terenuri, situate în centrul Constanței

09 Jun 2021 1034

Dosarul Retrocedărilor a mai „adus“ Primăriei Constanța un proces! Oficial din instanță

02 Jun 2021 1587

Tribunalul Constanța a stabilit proprietarii unui teren din Dosarul Retrocedărilor! Nu se mai întoarce în domeniul public al statului

01 Jun 2021 2459

Municipiul Constanța, la judecată cu fostele soții ale suspecților din Dosarul Retrocedărilor

29 May 2021 1525

Afacerist din Dosarul Retrocedărilor, cu cererile de eliberare respinse la Tribunalul Constanța

26 May 2021 935

Cum a închis Curtea Supremă dosarul „triunghiului“ Darie – Pușcași – Holland Development

25 May 2021 1504

Începe „uraganul“ financiar al Retrocedărilor din Constanța!

21 May 2021 2892

Chițac versus Mazăre – miză de peste 10 milioane de euro. A fost fixată „Ziua Z“!

19 May 2021 2086

Vergil Chiţac Terenuri şi construcţii ale pârâţilor din Dosarul Retrocedărilor, puse sub sechestru

17 May 2021 1578

Atelier de pictură și mai multe lucrări distruse Primarul Municipiului Constanța, dat în judecată pe legea retrocedărilor. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă

17 May 2021 2187

Terenul de la Băile Moderne, din Constanța antebelică, în centrul unui proces la tribunal. Când s-ar putea lua o decizie

14 May 2021 1162

Dosarul Retrocedărilor - Curtea Supremă a respins recursurile în casație!

11 May 2021 1429

Ziua „Z“ în Dosarul Retrocedărilor! Curtea Supremă se pronunță asupra recursurilor în casație

11 May 2021 966