Detalii! Abandonat în ușa Spitalul din Cernavodă, un bărbat a murit după ce a fost bătut! Condamnări definitive


 
  • Cei doi inculpați au fost condamnați de judecătorii Curții de Apel Constanța la ani grei de închisoare, sentința aplicată fiind una definitivă.
 
 
Verdict final în cazul cetățeanului de 61 de ani, din municipiul Medgidia, bătut crunt în septembrie 2019 și apoi abandonat în fața Spitalului din Cernavodă.
 
Cei doi inculpați au fost condamnați de judecătorii Curții de Apel Constanța la ani grei de închisoare, sentința aplicată fiind una definitivă.
  
Dănuţ P. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor și la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului și a stabilit drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 18 ani de închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă de cinci ani închisoare, respectiv cu un an şi opt luni de închisoare, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 19 ani şi opt luni de închisoare.
 
Adrian L. a fost condamnat la pedeapsa de zece ani de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de omor și la alți patru ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de zece ani închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă de patru ani închisoare, respectiv un an şi patru luni de închisoare, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de unusprezece ani şi patru luni de închisoare.
 
Conform procurorilor, la data de 05 septembrie 2019, pentru a o pedepsi și determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, și în pădurea din apropierea comunei Castelu, inculpatul (...) a ucis-o prin exercitarea de violențe extreme pe victima, în vârstă de 61 de ani, prin lovirea repetată și cu mare intensitate cu palmele, pumnii și două obiecte dure alungite (un băț și o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului și provocarea de leziuni grave ce au dus la moarte, prin șoc traumatic și șoc hemoragic, după ce o lipsise de libertate fără drept pe aceeași victimă.
 
În același context factual inculpatul (...) l-a ajutat prin prezența activă și sprijinul moral pe coinculpatul (...) să o lipsească de libertate fără drept și să o ucidă pe victimă, în sensul că l-a însoțit pe coinculpat pe întregul traseu, de la constrângerea victimei (...) și transportarea acesteia în acel portbagaj de la garajul din Medgidia, (...) până la locuința coinculpatului, apoi până la pădurea din apropiere, unde în prezența sa victima a fost agresată extrem de violent de coinculpat și a suferit leziuni ce au dus la moarte, pentru ca în final împreună să o abandoneze pe victima muribundă lângă Spitalul din orașul Cernavodă, unde aceasta a și fost găsită decedată după cel mult o oră.

Foto cu rol ilustrativ.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Prima decizie a judecătorilor în dosarul care a șocat localitatea Corbu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv! Sentință micșorată în cazul uciderii profesoarei Cristina Palu, din Cernavodă (VIDEO)

29 May 2023 2178

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă. Dosarul în apel

18 May 2023 2686

Urmează pronunțarea definitivă în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

07 May 2023 2385

Cernavodă. Tentativă la omor calificat. Prima condamnare

28 Apr 2023 1205

Curtea de Apel, primul termen în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

19 Mar 2023 1604

12 ani de la dublul asasinat din Cernavodă!

03 Jan 2023 6052

Cum motivează judecătorii moartea unui fost cadru didactic din Constanța!

06 Dec 2022 1834

Condamnare în cazul uciderii fostului psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia

23 Nov 2022 7056

Urmează pronunțarea în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

24 Oct 2022 1840

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă! Începe procesul (VIDEO)

06 Oct 2022 4624

Dosarul crimei de la Cernavodă, amânat din cauza lipsei martorilor

23 May 2022 1552

Cernavodă! Cum s-a terminat ancheta în dosarul copilului care și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

16 Apr 2022 1791

Judecătorii au emis mandat de aducere pe numele unui martor în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

05 Apr 2022 1785

UPDATE 2. Caz șocant la Cernavodă! Un copil și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

23 Feb 2022 5984

Bărbatul acuzat de moartea unui fost cadru didactic, prezent la Tribunalul Constanța. Ce le-a cerut judecătorilor (VIDEO)

26 Jan 2022 1960