Detalii din dosar cu un puternic impact emoţional Crimă în judeţul Constanţa cum vezi doar în filmele horror

Inculpata a fost implicată într-o relaţie întâmplătoare cu un bărbat, în urma căreia a rămas gravidă.
 
Cu certitudine, anumite fapte, anumite crime sunt într-atât de înfiorătoare, încât, oricât timp ar trece peste ele, rana morală nu se vindecă niciodată şi crimele în cauză şochează cu aceeaşi forţă ca la început! Din nefericire, acesta este şi cazul unei femei din judeţul Constanţa despre care judecătorii au stabilit că şi-a ucis copilul. Propriul copil. Şi pare să o fi făcut-o cu un sânge rece care nici în filmele horror nu poate fi văzut.
 
Cauza a fost instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar femeia a fost acuzată de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
 
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatei că, în timp ce se afla în locuinţă, a născut neasistată un făt de sex masculin, pe care l-a aruncat imediat după naştere în haznaua WC-ului din curte şi l-a împins cu un băţ pentru a-l scufunda, aşa încât nou-născutul a decedat prin asfixie mecanică, conform rolii.ro.
 
Potrivit sursei mai sus precizate, „sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut de către personalul medical de la Secţia de Obstetrică - Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa cu privire la aducerea (…), constatându-se că prezenta urmele unei naşteri spontane recente, fără să se cunoască însă unde este nou-născutul. Din cele relatate de pacientă, a rezultat că aceasta făcuse avort, iar fătul îl îngropase în gradina familiei“.
 
Organele de poliţie au descins în curtea casei în care locuia inculpata şi, în prezenţa a două vecine, s-a constatat că în WC-ul improvizat lângă gard existau numeroase pete brun-roşcate cu aspect de sânge (…). În hazna a fost descoperit cadavrul unui nou-născut de sex masculin.
 
În urma necropsiei, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. (…) al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, s-a concluzionat că moartea nou-născutului de sex bărbătesc a fost violentă. Cu prilejul audierii sale în spital, inculpata a susţinut că, după ce a aflat că este însărcinată, a încercat să avorteze (…). Femeia a mai spus că într-o noapte a avut hemoragie, a născut în cameră un făt care părea mort, aşa că a îngropat cadavrul într-o groapă de lângă WC şi a şters toate urmele de sânge. Pentru că se simţea foarte rău, s-a îmbrăcat, a sunat la ambulanţă de pe telefonul unei consătene şi astfel a ajuns la spital.
 
Femeia a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a fost condamnată la aproape 20 de ani de închisoare.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 762

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1021

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2702

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3920

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1791

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8904

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2415

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1416

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 910

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1356

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1769

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 890

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4351

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3709

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1886