Detalii exclusive din dosarul cântărețului de manele Bogdan Mocanu, înjunghiat într-un club din Mamaia! (VIDEO)


 
  • Procurorii au confiscat un box metalic (tip pumnal), o macetă, o sabie, un briceag, un cuţit, un baston telescopic, o bâtă de baseball metalică.
  • Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a decis menținerea sub control judiciar a celor trei inculpați.
  • Dosarul a fost instrumentat de polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Investigații Criminale.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.   
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a trei persoane cercetare în dosarul privind înjunghierea cântărețului de manele Bogdan Mocanu, fapta având loc într-un club din stațiunea Mamaia.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a decis menținerea sub control judiciar a celor trei suspecți.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Cu sabia la club
 
Pe scurt, în actul de sesizare a instanței, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată că, la data de 13/14 mai 2022, în jurul orelor 03.15, în timp ce se aflau într-un club  din stațiunea Mamaia, jud Constanța, având asupra lor mai multe obiecte tăietoare-înțepătoare tip sabie, au tulburat liniştea și ordinea publică prin purtarea şi expunerea acestor obiecte în incinta localului.
 
Cu aceeaşi ocazie, unul dintre inculpați a folosit o sabie cu care l-a agresat pe Mocanu, persoană ce nu a formulat plângere prealabilă cu privire la cele întâmplate.
 
Detaliat
 

În rechizitoriu, procurorii arată că, în noaptea de 13/14 mai 2022, în jurul orelor 03.15, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona clubului, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Mamaia au fost sesizate de către o persoană cu prvire la faptul că în timp ce se afla în interiorul unui club din Staţiunea Mamaia, a fost agresat de o persoană necunoscută, fiind tăiat cu un obiect tăietor-înţepător pe mâna stângă.
 
Tot în actul de sesizare a instanței se mai arată că la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD care a transportat victima la Spitalul Judeţean Constanţa unde a fost diagnosticat cu plagă tăiată faţă mediană braţ stâng, a primit îngrijiri medicale după care a fost externat, aşa cum rezultă din procesul verbal al organelor de poliţie.

 

„Deoarece nu a dorit să formuleze plângere prealabilă, (...) a fost audiat ca martor ocazie cu care a declarat că în noaptea de 13/14.05.2022, în jurul orelor 02.30 a mers în clubul din Staţiunea Mamaia. La un moment dat, în jurul orelor 03.00 a avut un conflict cu un grup de persoane pe care nu le cunoştea - a fost agresat de unul dintre bărbaţi, iar la scurt timp a observat cum mai multe persoane din grupul cu care avea conflictul aveau în mână obiecte tăietoare­ înţepătoare. La faţa locului au venit mai mulţi bodyguarzi care au încercat să aplaneze conflictul, moment în care M. B. N. a observat că avea o rană deschisă pe braţul stâng. A ieşit din club şi a alertat organele de poliţie care se aflau la faţa locului. A mai arătat că nu cunoaşte agresorii şi nu doreşte să formuleze plângere prealabilă“, potrivit rechizitoriului.

 
În continuare, victima a fost supus unui consult medico-legal care a concluzionat că prezintă o leziune traumatică (plagă înţepat-tăiată braţ stâng) care a putut fi produsă prin lovire cu un corp înţepător-tăietor (posibil cuţit sau similar).
 
Leziunea traumatică poate data din 14.05.2022 ora 03.15 şi necesită aprox. 10 zile de îngrijiri medicale, iar viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, după cum rezultă din Rapmiul de constatare medico - legală.
 

„În continuare organele de poliţie au efectuat investigaţii în vederea identificării autorilor, ocazie cu care au stabilit că persoana care în primă fază îl agresează pe (...). cu un obiect tăietor-înţepător este (...) , iar celelalte persoane care au asupra lor obiecte tăietoare­ înţepătoare sunt (...). Totodată organele de poliţie au stabilit că fizionomiile acestora (aşa cum rezultă din profilele Facebook) corespund cu fizionomiile persoanelor implicate în incidentul din Clubul din noaptea de 13/14.05.2022“, potrivit rechizitoriului.

 
Din coroborarea mijloacelor de probă expuse mai sus, rezultă ca în noaptea de 13/14.05.2022, în jurnl orelor 03.15, în timp ce se aflau în clubul din Mamaia, pe fondul unui conflict cu victima, inculpaţii (...) s-au înarmat cu obiecte tăietoare­ înţepătoare tip sabie, iar unul dintre inculpați a folosit un astfel de obiect cu care l-a agresat pe cântăreț, tăindu-l în zona braţului stâng, persoana vătămată nedorind să formuleze plângere prealabilă.
 
În esenţă, procurorii din Constanța au apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpati subzistă, impunându-se menţinerea acesteia.
 

„Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul inculpatului, există atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială, vizând toate valorile sociale ocrotite prin norme penale, ca urmare a activităţii infractorului posterioare săvârşirii infracţiunii sau o reacţie declanşată de fapta săvârşită de acesta. Această stare de pericol se deduce din datele existente la dosarul cauzei, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale. Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal“, au conchis procurorii din Constanța.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Procurorii nu s-au lăsat păcăliți!
Scandal monstru într-o localitate din județul Constanța! Final de anchetă!



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cântăreț de manele, înjunghiat într-un club din Mamaia, în mai 2022! Martorii din dosar, citați la Judecătoria Constanța cu mandate de aducere

07 Feb 2024 822

Meci de baschet în Sala Sporturilor amânat pentru un concert de manele Primăria Constanța solicită la Agenția Națională pentru Sport demiterea conducerii Direcției Județene de Sport și Tineret, după această întâmplare

31 Dec 2023 3219

Judecătoria Constanța a stabilit primul termen în dosarul cântărețului de manele înjunghiat într-un club din Mamaia!

07 Jan 2023 1298

VIDEO. Scandal monstru într-un club din Mamaia! Tinerii judecați în dosarul privind înjunghierea unui cântăreț de manele, fără nicio interdicție

10 Oct 2022 1373

Peste 50 de percheziții domiciliare Aproape 100 de artiști falși, audiați de procurorii din Constanța

21 Jul 2022 1821

UPDATE. Percheziții la cântăreții de manele! Cum s-ar fi încercat inducerea în eroare a unei instituții publice din Constanța

20 Jul 2022 2180

Editorial „Cocălărism” în floare în stațiunea Mamaia. „Eu nu ascult manele, dar la o petrecere merge”

30 Jun 2022 3620

Finanțele Publice contestă radierea societății comerciale Regal la Manele SRL

07 Apr 2022 1215

Este ziua lui Costi Ioniță! Constănțeanul este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din România

14 Jan 2021 3704

Constănțeanul supărat “În această vară, Faleza Nord a devenit stațiune pentru oamenii amărâți cu figuri de Mamaia”

21 Jul 2020 23570

Constanța. Piața Ovidiu un real conglomerat balcanic Între ”Trandafirul de la firida mea”, ”Noaptea Muzeelor” și festivalul culinar (galerie foto+video)

19 May 2018 13443

Născut în Constanța. E ziua lui Costi Ioniță. Cum îl prezintă Wikipedia. Ce artiști a lansat. Ai o urare pentru el? (video)

14 Jan 2017 11458

Mascații îl caută pe nepotul cântărețului Vali Vijelie

12 May 2016 2600

Cum o ”vede” celebrul caricaturist constănțean Leonte Năstase pe Laura Bretan care a făcut furori la Românii au talent

10 Apr 2016 4295

Cămătarii, interlopii şi maneliştii vor intra în vizorul Fiscului

06 Aug 2015 1922