Dezvăluiri din dosarul conducerii Universităţii din Oradea, „decapitată“ de DNA (rechizitoriu)

 

ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a conducerii Universităţii din Oradea.
 
Astfel, au fost trimişi în judecată sub control judiciar Constantin Bungău, rector al Universităţii din Oradea, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, Floare Chipea, decan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi luare de mită, ambele în formă continuată, Camelia Maria Dindelegan, cadru didactic universitar în cadrul Universităţii din Oradea, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi dare de mită (două infracţiuni), în formă continuată, şi în stare de libertate Vasile Marin Dindelegan, soțul inculpatei anterior menţionate, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi complicitate la dare de mită (două infracţiuni), în formă continuată.

Ar fi început demersuri pentru scoaterea la concurs şi ocuparea unui post didactic de profesor universitar

Procurorii DNA arată că „inculpata Dindelegan Camelia Maria, fiind sprijinită de soţul său, inculpatul Dindelegan Vasile Marin, au început în cursul lunii iunie 2015 demersurile pentru scoaterea la concurs şi ocuparea unui post didactic de profesor universitar în cadrul Departamentului de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea. Este evident că, deşi avea posibilitatea să-l contacteze în mod direct pe inculpatul Bungău Constantin, angajat al aceleiaşi instituţii şi şef ierarhic, inculpata Dindelegan Camelia Maria hotărăşte să îl abordeze pe acesta prin intermediul altor persoane cu influenţă, pentru a da greutate solicitării sale şi pentru a-şi asigura sprijinul acestuia“.
 
„Soluţia este oferită de inculpatul Dindelegan Vasile Marin, care propune să se intervină la (...), pentru a lua legătura cu inculpatul Bungău Constantin în scopul menţionat, soluţie cu care inculpata Dindelegan Camelia Maria a fost de acord. Deoarece inculpata Dindelegan Camelia Maria avea nevoie ca (...) să vorbească cu inculpatul Bungău Constantin înainte ca ultimul să fie abordat de către cei doi soți, în legătură cu scoaterea la concurs a postului de profesor universitar, convine cu soţul său să insiste pentru ca (...) să-l contacteze pe inculpatul Bungău Constantin“, arată procurorii DNA.
 
În acelaşi context, „inculpaţii Dindelegan Camelia Maria şi Dindelegan Vasile Marin au solicitat, în relaţia cu inculpatul Bungău Constantin, sprijinul (...) (preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor) şi (...) (deputat în Parlamentul României), astfel cum rezultă din (...). (...)
 
În urma acestor solicitări, (...) l-a contactat telefonic pe inculpatul Bungău Constantin, căruia i-a solicitat să o primească în audienţă pe inculpata Dindelegan Camelia Maria, inculpatul confirmând că o va primi, în contextul în care anterior inculpata a intervenit în acelaşi scop şi a fost primită şi la (...), demers prin care a acreditat împrejurarea că este sprijinită de mai multe persoane influente şi care deţin funcţii publice la nivel judeţean sau naţional. Pe de altă parte, (...) nu a dat curs solicitării inculpatei şi nu a luat legătura cu inculpatul Bungău Constantin pentru scoaterea la concurs a postului de profesor universitar“, conform DNA.

„Demersul inculpatului Bungău Constantin a fost contrar atribuţiei de serviciu“

Astfel, „la data de 3.07.2015, inculpata Dindelegan Camelia Maria s-a întâlnit cu inculpatul Bungău Constantin, ultimul cerându-i inculpatei să formuleze o cerere adresată rectorului Universității din Oradea pentru scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar la Departamentul de Psihologie al Facultății de Științe Socio-Umane, după cum rezultă din derularea ulterioară a evenimentelor“.
 
„Atât în cererea inculpatei Dindelegan Camelia Maria, cât și în rezoluţia olografă a inculpatului Bungău Constantin, se face referire la înfiinţarea şi acreditarea domeniului de doctorat Psihologie la Universitatea din Oradea, însă aceste referinţe au ca motivaţie oferirea unei justificări artificiale pentru scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar, deoarece înfiinţarea unei şcoli doctorale în domeniul psihologie nu era condiţionată de existenţa unor cadre universitare posesoare ale titlului de profesor universitar, ci de obţinerea abilitării de a conduce doctorate, procedură separată de obţinerea unui grad didactic universitar“, potrivit DNA.
 
Cele arătate mai sus „confirmă împrejurarea că rezoluţia rectorului privind înfiinţarea şi acreditarea domeniului de doctorat Psihologie la Universitatea din Oradea a fost menită a oferi o justificare artificială în vederea scoaterii la concurs a unui post de profesor universitar şi a-i determina pe decanul facultăţii (inculpata Chipea Floare), directorul departamentului de psihologie ((...) şi ulterior (...)), membrii consiliului departamentului de psihologie, membrii consiliului FSSU să prefigureze, să scoată la concurs, să avizeze concursul pentru postul didactic de profesor universitar, comisia de concurs şi să valideze concursul“.
 

„Apreciem că demersul inculpatului Bungău Constantin în legătură cu scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar cu justificarea acreditării domeniului doctorat psihologie a fost contrar atribuţiei de serviciu constând în urmărirea şi răspunderea de aplicarea legilor, a Cartei Universitare şi a hotărârilor Senatului universitar (art. 54, punctul 12 din Carta Universităţii din Oradea), prin impunerea, în modalitatea prezentată şi din calitatea sa de rector, a scoaterii la concurs a postului didactic de profesor universitar, sub falsa justificare a acreditării domeniului de doctorat psihologie, în condiţiile în care atribuţia propunerii de scoatere la concurs a posturilor didactice aparţine consiliului departamentului“, mai arată procurorii.

„A urmărit şi a reuşit cumpărarea influenţei inculpatei Chipea Floare“

Mai departe, procurorii DNA spun că, „realizând că are nevoie de influenţa inculpatei Chipea Floare în scopul prefigurării, propunerii scoaterii la concurs şi avizării concursului pentru postul didactic de profesor universitar, inculpata Dindelegan Camelia Maria, beneficiind de ajutorul inculpatului Dindelegan Vasile Marin, a urmărit şi a reuşit cumpărarea influenţei inculpatei Chipea Floare“.
 
„Demersurile inculpatei Chipea Floare în vederea scoaterii la concurs a postului de profesor universitar poziţia 4 nu au fost făcute cu titlu gratuit, ci în schimbul unor foloase materiale“, conform rechizitoriului.

 
Astfel, „în contextul în care inculpatele Chipea Floare și Dindelegan Camelia Maria discutau despre demersurile făcute de prima în legătură cu scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar («(...)», cu referire directă la adresa nr. 599/17.07.2015, prin care inculpatul Bungău Constantin este informat de inculpata Chipea Floare despre măsurile luate la nivelul FSSU în legătură cu cererea inculpatei Dindelegan Camelia Maria de scoatere la concurs a unui post de profesor universitar, rezoluţionată olograf de inculpatul Bungău Constantin (...), inculpata Chipea Floare a condus discuția spre realizarea folosului material despre care rezultă că vorbiseră și anterior - «(...)», constând în plata unor lucrări de construcții de către inculpata Dindelegan Camelia Maria, ultima sesizând că sprijinul inculpatei Chipea Floare depinde de acest folos - «(...)», astfel încât i-a cerut soțului său, inculpatul Dindelegan Vasile Marin, să urgenteze realizarea folosului“.
 
În urma discuţiilor dintre Camelia Maria Dindelegan şi Floare Chipea, „în luna iulie 2015, s-a realizat înţelegerea infracţională constând în cumpărarea de către prima inculpată a influenţei celei din urmă, aceasta promiţând determinarea persoanelor implicate în iniţierea procedurii de scoatere la concurs a postului de profesor universitar poziţia 4 (directorii de departament din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, consiliul facultăţii şi consiliul departamentului), pentru prefigurarea, propunerea şi avizarea scoaterii la concurs a unui post de profesor universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, concomitent cu promisiunea inculpatei Dindelegan Camelia Maria cu privire la unele foloase materiale, promisiune acceptată de inculpata Chipea Floare, acestea fiind date concomitent cu exercitarea influenţei, astfel cum vom arăta în cele ce urmează“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi citi întreg rechizitoriul prin intermediul căruia procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a conducerii Universităţii din Oradea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un rector, o fostă decană şi o profesoară, în arest la domiciliu

26 Jun 2016 2265

Conducerea Universității din Oradea, „decapitată“ de DNA

22 Jun 2016 2104