Justitie

DGA Bărbat, cercetat pentru dare de mită după ce a încercat să ofere mită unui polițist


Duminică, 26 ianuarie 2020, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 64 ani, în timp ce oferea suma de 1.000 de lei unui ofiţer de poliţie, pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracţiuni săvârşită de fiul său.

În fapt,  în jurul orei 00,30, echipajul de poliţie rutieră format dintr-un ofițer și doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe DN 6B, în comuna Goieşti, jud. Dolj, un bărbat care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind condus de către echipajul de poliţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice, iar tatăl acestuia, care a ajuns ulterior la spital, a promis ofițerului de poliție suma de 3.000 de lei şi bunuri constând în produse de origine animală pentru a nu constata infracţiunea săvârşită de fiul său, oferta fiind refuzată de polițist.

Ulterior, la sediul I.P.J. Dolj, unde conductărul auto a fost condus în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunii, tatăl acestuia a reiterat oferta și a oferit polițistului suma de 1.000 de lei, din cei 3.000 lei promişi. Și de această dată polițistul a refuzat categoric şi a anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întomească actele de constatare a infracţiunii.

„Ca urmare a sesizării, tatăl conducătorului auto a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 1.000 de lei ofiţerului de poliţie. În cauză, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a emis ordonanţă de reţinere a inculpatului pe o perioadă de 24 de ore în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită iar, ulterior, a fost prezentat Tribunalului Dolj care a dispus cercetarea sub control judiciar”, transmite DGA.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Comunicat DGA Primarul unei comune din Tulcea, cercetat pentru luare de mită, după o acțiune de prindere în flagrant

04 Apr 2020 1475

Suceava Un agent de poliție și alte două persoane fără calitate specială, trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție

18 Mar 2020 557

Ofițer de poliție, reținut pentru luare de mită

13 Mar 2020 983

Constanța Un polițist de frontieră a sesizat ofițerii DGA după ce i s-a oferit mită

12 Mar 2020 607

DGA Polițist, trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului. Agentul nu ar fi pus în executare un mandat

05 Mar 2020 536

Bărbat prins în flagrant de dare de mită, după denunțul unui polițist

02 Mar 2020 551

Ziua Mărțișorului sărbătorită de Direcția Generală Anticorupție și Corpul Național al Polițiștilor

02 Mar 2020 317

DGA Contabilul unei primării, arestat la domiciliu pentru uzurparea funcției și fals material în înscrisuri oficiale

19 Feb 2020 980

DGA Bărbat, care a pretins că poate interveni în soluționarea unui dosar penal, prins în flagrant de trafic de influență

14 Feb 2020 641

Bărbați cercetați pentru trafic de influență, după ce au primit peste 20.000 lei. Ce au promis în schimbul sumei de bani

06 Feb 2020 512

Tânăr, reținut după ce a încercat să ofere mită unui polițist după ce a condus fără permis

06 Feb 2020 579

Bărbat cercetat sub control judiciar pentru dare de mită după ce a oferit bani unui echipaj de poliţie rutieră

03 Feb 2020 670

DGA Polițiști din Argeș, trimiși în judecată pentru corupție

17 Jan 2020 814

DGA Polițist de la Rutieră, condamnat definitiv pentru infracțiuni de corupție

09 Jan 2020 675

DGA Polițist, trimis în judecată pentru luare de mită

08 Jan 2020 896