DIICOT anunță finalizarea unui mega-dosar! Directori trimiși în judecată. Sechestru pe bunuri la Constanța



Prin rechizitoriu, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a 35 de inculpaţi (cetățeni români și libanezi, parte dintre aceștia având calitățile de director general, director operațiuni dezvoltare, director economic-financiar, director vânzări, șef serviciu, inginer și contabil), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani în formă continuată.

În cauză s-a reținut că, în  cursul anului 2014, a fost constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani, grup format de o parte dintre membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă și tehnică  centrală a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă.

Grupul, care a implicat factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, a avut drept scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării, facilitând însușirea de către o societate comercială a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea a fost realizată prin inițierea de către societatea de transport a unei proceduri de licitație pe Bursa de Mărfuri București  a 2450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară (fiind ascunsă adevărata natură a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor).

Având atribuții de administrare și gestiune, în perioada 2014 – 2017, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin încheierea și semnarea contractului de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016 și cu prilejul executării acestuia prin 14 facturi de predare a bunurilor casate, membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă centrală a societății de transport, cu susținerea structurilor sau departamentelor tehnice din subordine, au însușit, în folosul societății din Călărași, 2450 de vagoane subevaluate ca și deșeu de fier vechi, ascunzând  starea reală și elementele din fier greu și oțel, cu consecința producerii unui prejudiciu de 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro).

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut faptul că, reprezentanții din nivelul decizional și administrativ al societății comerciale din Călărași -  operator semnificativ, cu o vastă experiență pe piața deșeurilor feroase din Romania - au cunoscut activitatea de fraudare a patrimoniului realizată de angajații structurii de transport feroviar de marfă, aderând la grupul infracțional organizat și au încheiat contractul de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, dobândind 2450 de vagoane subevaluate ca și deșeu de fier vechi, contribuind în această modalitate la cauzarea unui prejudiciu de 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro).

Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, în vederea ascunderii adevăratei naturi a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor, în documentele privind operațiunile comerciale au fost atestate fapte și împrejurări nereale, activitate facilitată de reprezentanții din nivelul decizional și administrativ al societății comerciale din Călărași.

În manoperele frauduloase au fost implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial a societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare, după cum urmează:

1. Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă centrală a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă, compusă din directorul general, directorul operațiuni dezvoltare, directorul departament vânzări – trafic și directorul economic – financiar, care prin intermediul unor operațiuni bursiere și comerciale, au prejudiciat patrimoniul societății, prin ascunderea adevăratei naturi a materialelor care intrau în compunerea activelor societății, subevaluarea acestora și obținerea unui preț mai mic de vânzare decât valoarea reală. 


2. Al doilea palier al grupului infracțional organizat a fost reprezentat de către funcționari din cadrul structurilor sau departamentelor tehnice care funcționau în subordinea directorului vagoane, care, contrar prevederilor legale, procedurilor și regulamentelor interne,  au întocmit documentația tehnică de specialitate, atestând fapte și împrejurări nereale privind componența activelor societății care au făcut obiectul operațiunilor bursiere și comerciale. De asemenea, aceștia au supravegheat modul în care structurile teritoriale din subordine au pus în executare dispozițiile privind fraudarea patrimoniului societății.

3. Al treilea palier al grupului infracțional organizat a fost constituit din administratorii structurii de transport feroviar care au pus în executare operațiunile bursiere și comerciale prin procedee tehnice menite să ascundă adevărata natură a materialelor care intrau în compunerea activelor societății.

4. Al patrulea palier al grupului infracțional organizat a fost constituit din reprezentanții societății comerciale din Călărași, beneficiară a contractului încheiat în 2016.

Reprezentanții societății comerciale din Călărași au cunoscut activitățile de subevaluare și ascundere a naturii bunurilor operată de reprezentanții unității de transport feroviar de marfă și au facilitat activitatea de delapidare a acestei societăți. 

Cele 2450 de vagoane supuse casării însumează cantitățile de aproximativ 35.000 tone de oțel și 16.600 tone de fier vechi greu, cantități care au fost menționate în documentele încheiate ca fiind fier vechi. Prejudiciul cauzat Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă ”CFR MARFĂ” S.A. prin activitatea infracțională se ridică la valoarea de 33.628.496,44 lei echivalent a 7.541.036,11 euro. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă ”CFR MARFĂ” S.A. s-a constituit parte civilă în dosarul penal.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 76 de imobile din București și județele Călărași, Dâmbovița, Prahova, Constanța, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov și Galați.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii și obligarea inculpaților la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 136,831.45 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

"Maru", dealerul care îi furniza droguri lui Vlad Pascu, trimis în judecată

06 Dec 2023 866

DIICOT explică de ce a trimis în judecată toată familia Pascu! Printre inculpați, tânărul acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

19 Oct 2023 1204

29573/3/2023 Veste „bombă“ de la DIICOT! Toată familia Pascu, trimisă în judecată

06 Oct 2023 4385

Cel mai tânăr inculpat trimis în judecată de DIICOT Constanța a fost condamnat!

14 Jul 2023 3091

Oficial! Premieră la CSM! Daniel Horodniceanu, vicepreședintele CSM, fost șef DIICOT, trimis în judecată disciplinară

27 Jun 2023 1000

Oficial de la DIICOT! Frații Tate, trimiși în judecată

20 Jun 2023 1002

Suspecți de înșelăciune, deferiți justiției! Printre inculpați se află și avocați și notari

05 May 2023 1889

Mai multe persoane, trimise în judecată pentru trafic de droguri și grup infracțional organizat

05 May 2023 1173

Începe judecata celui mai tânăr inculpat trimis în judecată de DIICOT Constanța!

09 Apr 2023 15301

Bărbat trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru instigarea la săvârşirea unui act de terorism

07 Apr 2023 940

DIICOT Doi cetățeni români și doi cetățeni kazahi, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu uriaș

17 Feb 2023 1150

Cel mai tânăr inculpat trimis în judecată de procurorii DIICOT Constanța, sub control judiciar

30 Jan 2023 2942

Cel mai tânăr inculpat! DIICOT, percheziții în Constanța! Un minor a fost trimis în judecată

05 Dec 2022 6996

DIICOT 10 persoane trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat și evaziune fiscală în formă continuată

27 Nov 2022 1569

DIICOT Doi bărbați, trimiși în judecată pentru omor, tâlhărie și șantaj. Cum acționau suspecții

25 Sep 2022 1215