DIICOT Bărbat, prins în flagrant în timp ce ridica un colet care conținea șase kilograme de cannabis

Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului T.A., în vârstă de 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

În cauză s-a stabilit că, la data de 25 ianuarie 2020, inculpatul T.A. a ajutat o persoană neidentificată până la acest moment, să introducă în România, prin intermediul unei firme de transport din Bistrița, o cantitate însemnată de cannabis (expediată din Spania).
În acest sens, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița - Năsăud au procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului, după ce acesta a ridicat coletul, care conținea cantitatea de 6 kg de cannabis, de la respectiva firmă de curierat.

La data de 26.01.2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.  

La acțiune au participat și lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud și jandarmi din cadrul I.J.J. Bistrița- Năsăud

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, transmit procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 180

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 403

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 355

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 711

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 480

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 516

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 412

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 923

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627