Justitie

DIICOT Bărbat, reținut după ce a introdus în țară, prin colete, substanțe cu efecte psihoactive

  • Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iasi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
  • Inculpatul V.C. a procurat, atât din surse interne cât și externe (Olanda) diferite cantități de substanțe cu efecte psihoactive pe care le-a introdus în țară, în mod fraudulos, prin intermediul transportatorilor internaționali de colete,

La data de 18.05.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iasi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

În cauză s-a stabilit că, din toamna anului 2019 până în cursul lunii mai 2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul V.C. a procurat, atât din surse interne cât și externe (Olanda) diferite cantități de substanțe sub formă pulverulentă, în stare pură, având efecte psihoactive, făcând parte din clasa cannabinoizilor sintetici, pe care le-a introdus în țară, în mod fraudulos, prin intermediul transportatorilor internaționali de colete, disimulate într-un număr de 7 colete. Aceste substanțe au fost folosite ulterior de către inculpat la prepararea unor cantități importante de substanțe cu efecte psihoactive pe care le-a comercializat la prețul de 10 lei /doza, conținând cantitatea de 0,1 grame sau 40-50 lei/gram.

La data de 18.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului V.C., imediat după ce acesta a ridicat de la o firma de curierat un colet ce conținea substanțe cu efecte psihoactive.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 25 de grame de substanță pură psihoactivă, care ar fi fost necesară preparării unei cantități de aproximativ 500 de grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 451,34 de grame de substanță vegetală și bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracțională

La data de 19.05.2020, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.C. pentru o perioadă de 30 de zile.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT Percheziții în Capitală și în Călărași, la persoane bănuite de operațiuni cu droguri

06 Jun 2020 656

Percheziții în Călărași după ce un bărbat a fost prins în flagrant delict cu droguri asupra sa

06 Jun 2020 697

Cei cinci tineri acuzați că au aprovizionat piața drogurilor din Tulcea, eliberați din arestul la domiciliu

06 Jun 2020 1162

Doi minori cercetați pentru amenințare teroristă, reținuți (video)

05 Jun 2020 509

Trafic de droguri în București și Ilfov. Un bărbat, sub control judiciar (video)

05 Jun 2020 523

Acțiune de amploare. Cinci victime ale traficului de persoane au fost salvate. Bărbații erau puși la muncă forțată

04 Jun 2020 584

DIICOT Cetățean francez, stabilit în România, ridicat de oamenii legii. Avea în casă o plantație de cannabis

04 Jun 2020 461

Unul este din Constanța! Trei minori ar fi sunat la o secție de poliție și la Aeroportul Internațional Henri Coandă pentru a amenința cu detonarea unei bombe (video)

04 Jun 2020 530

Peste 30 de percheziții domiciliare efectuate de DIICOT și ofițerii de la Crimă Organizată. Ce căutau polițiștii

04 Jun 2020 653

DIICOT. Bănuiți de trafic de droguri, prinși în flagrant delict (galerie foto)

04 Jun 2020 759

Trafic de droguri de mare risc. Ce au descoperit procurorii DIICOT

04 Jun 2020 671

Grupare infracțională specializată în trafic de migranți pe ruta Serbia - România - Austria, destructurată

03 Jun 2020 342

S-a stabilit cine va fi șeful DIICOT Constanța! Mandatul, valabil trei ani

02 Jun 2020 1469

Consiliul Superior al Magistraturii discută, azi, despre conducerea procurorilor antimafia din Constanța

02 Jun 2020 2246

Piața Chiliei, cutremurată de un dosar DIICOT. Ultima decizie a judecătorilor

01 Jun 2020 1325