DIICOT Constanța a trimis în judecată 50 de persoane într-un singur dosar! Când se va pronunța instanța




Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța au trimis în judecatră aproape 50 de persoane.
 
Dosarul denumit generic „Omaha“ se află acum pe rolul Curții de Apel Constanța, ce va pronunța asupra legalității sesizării instanţei cu rechizitoriul.
 
Curtea de va pronunța în dosar la finele lunii mai 2023.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
 
Amintim că în luna noiembrie 2020, când polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurori DIICOT Constanța, au efectuat aproape 70 de percheziții domiciliare, în vederea destructurării unui presupus grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri de risc, efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe psihoactive noi și spălare de bani, care ar fi acționat în județul Constanța!
 
Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna octombrie a anului 2017 și până în prezent, grupul infracțional organizat, constituit inițial de nouă persoane, la care ulterior ar fi aderat aproximativ 50 de persoane, ar fi acționat pentru procurarea, prepararea, stocarea, distribuirea și punerea în vânzare a substanțelor noi cu proprietăți psihoactive, cunoscute sub denumirea de „etnobotanice”.
 
Gruparea ar fi acționat în municipiul Constanța, dar și în zona sudică a litoralului, respectiv localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla și municipiul Mangalia.

  
Membrii grupării ar fi pus în vânzare 15,13 kg. de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru care ar fi obținut 1.292.355 de lei.
 

Polițiștii au ridicat 93 de telefoane mobile, 5 cartele SIM, 7 laptopuri, 3 tablete, 3 harduri externe, 5 stick-uri de memorie, 12 carduri de tip micro-SD, materiale pirotehnice, precum și o bijuterie din aur, un pistol airsoft, 46.520 de lei, 6.420 de euro și 100 de lire sterline.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliție Română.
 
La operațiune au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Cercetați pentru grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism (FOTO)

26 Sep 2023 668

Constanța. Cinci cetățeni străini, trimiși în judecată de DIICOT

24 Sep 2023 482

Update. Surse - fiul unui fost procuror DIICOT. Știri Constanța Conflict între un copil și un tânăr, în Constanța. Oficial de la Poliție

23 Sep 2023 823

Percheziții DIICOT Arestare la Tribunalul Constanța!

21 Sep 2023 956

DIICOT lansează „bomba“! Este vizată și Constanța (VIDEO)

19 Sep 2023 2455

Camelia Mădălina Hira va fi numită șefa DIICOT Constanța, una dintre cele mai bune structuri anti-mafia din țară

15 Sep 2023 842

Serviciilor sexuale contra cost DIICOT, percheziții în Constanța și Cluj! Mai multe persoane, trimise în judecată

08 Sep 2023 592

Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)

05 Sep 2023 1503

Droguri la festival Șase cetăţeni străini menținuți în arest la Constanța! Oficial de la instanță

04 Sep 2023 563

Constanța. Surpriză la percheziții. Avea în toaletă o cultură indoor de canabis

03 Sep 2023 1092

Flagrant la Constanța! Zeci de grame de cocaină. S-a emis mandat de arestare

03 Sep 2023 771

DIICOT Un copil, de 15 ani, ar fi autorul alertelor cu bombă din țară

29 Aug 2023 812

Șase mandate de arestare emise de Tribunalul Constanța!

25 Aug 2023 1058

Șoferul implicat în accidentul mortal de la 2 Mai, audiat de procurorii DIICOT Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Aug 2023 1215

Șoferul implicat în tragedia rutieră de la 2 Mai ar fi fost cercetat în trecut de DIICOT. S-a cerut renunțarea la urmărirea penală

21 Aug 2023 886