DIICOT „lansează bomba“ după perchezițiile de la Constanța! Zeci de persoane duse la arestare (VIDEO)



Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj.
 
În dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.
 
În urma celor 123 de percheziții domiciliare efectuate la data de 23.11.2022, au fost descoperite și ridicate sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și 2 cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), precum și înscrisuri cu valoare probatorie.
 
De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii față de 28 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți 7 inculpați.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj.

Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului.

În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora.

Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.

Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc, să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup, să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup, să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup.


În contextul săvârșirii unei dintre infracțiunile de șantaj, una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului.

Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au distrus prin călcare cu piciorul.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a reținut că, un inculpat, în calitate de avocat membru al Baroului Iași, s-a prezentat la sediul I.P.J. Iași – Serviciul Investigații Criminale și, invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând ulterior conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia.

În cursul zilei de astăzi a fost sesizată Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă a 30 de inculpați (28 reținuți în cauză și 2 în executarea unor pedepse privative de libertate).

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București, structurilor de investigații criminale din județele în care s-au efectuat percheziții, luptătorilor din cadrul I.G.P.R. și D.G.P.M.B. și forțelor din cadrul Jandarmeriei Române.

Acțiunile au beneficiat de suportul Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 311

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 413

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 360

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 714

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 662

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 480

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 517

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 413

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 929

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 541

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632