Justitie

DNA a făcut public tot rechizitoriul! Cum a „căzut“ Marian Mitrea, fostul director al DADL (document)

Conform DNA, sumele erau retrase din contul societăţilor comerciale şi ar fi fost „remise de reprezentanţii acestora lui Marian Mitrea în urma discuţiilor prealabile, de regulă, telefonice, cu prilejul unor întâlniri, în diverse locuri de pe raza municipiului Constanţa (sediul SC (...) SA, pe stradă, în maşină, la locuinţa mamei inculpatului din strada (...) sau alte locuri stabilite de inculpat)“.
 
ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Mitrea, fostul director al Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral, suspectat de luare de mită. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
SC (...) SA este o societate pe acţiuni care are ca obiect de activitate construcţii hidrotehnice, cu un număr de 124 de acţionari, dintre care (...) şi (...) (tată şi fiu) deţineau aproximativ 51% din numărul total al acţiunilor, (...) având şi calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. La începutul anului 2010, SC (...) SA avea încheiate cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral trei contracte de execuţie de lucrări hidrotehnice:

- contractul de lucrări nr. 5.426 din 28.03.2008, având ca obiect „Lucrări de consolidare a falezelor în zona localităţii Costineşti, judeţul Constanţa“, cu valoarea de 24.825.386,71 de lei, la care se adaugă TVA de 4.583.823,47 de lei (…) (...).
- contractul de lucrări nr. 5 din 8.04.2008 având ca obiect „Lucrări de consolidare a falezelor în zona localităţii Tuzla, judeţul Constanţa“, cu o valoare de 48.316.251,42 de lei, la care se adaugă TVA în cuantum de 9.180.087,77 de lei (…).
- contractul de lucrări nr. 20 din 8.04.2009 având ca obiect „Lucrări de protecţie şi consolidare a falezei pentru zona Olimp Nord, judeţul Constanţa“ cu o valoare de 17.273.383,25 de lei, la care se adaugă TVA în valoare de 3.281.942,82 de lei (...).
 
Fondurile băneşti aferente celor trei contracte au fost prevăzute în listele obiectivelor de investiţii pe anii 2009 -2012 cu finanţare integrală sau parţială de la bugetul de stat repartizate pentru Administraţia Naţională Apele Române.
 
Conform actului de sesizare a instanţei, „în perioada 2010-2012, perioadă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, inculpatul Marian Mitrea a deţinut succesiv funcţia de director coordonator interimar şi de director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral din subordinea Administraţiei Naţionale Apele Române şi, ierarhic, a Ministerului Mediului şi Pădurilor, atribuţiile sale de serviciu fiind circumscrise şi posibilităţii de a dispune cu privire la efectuarea sau amânarea plăţilor către SC (...) SA, societate care avea încheiate şi în curs de derulare trei contracte de execuţie de lucrări în valoare totală de 90.415.021,38 de lei fără TVA“.
 
„În perioada martie-aprilie 2010, inculpatul Marian Mitrea s-a întâlnit la sediul SC (...) SA din Constanţa, strada (...) - societate printre ai cărei acţionari figurau inculpatul şi fratele său (...) - cu (...) şi (...), întâlnire la care a fost prezent şi (...).
 
Cu prilejul acestei întâlniri, inculpatul Marian Mitrea a pretins iniţial un procent de 10% din sumele pe care SC (...) SA urma să le încaseze de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, scopul pretinderii fiind acela ca inculpatul să nu împiedice derularea contractelor şi pentru efectuarea la timp a plăţilor“, conform DNA.

Negocieri 

Procurorii Anticorupţie mai arată că „întrucât (...) şi (...) au considerat că acest procent era prea mare, i-au propus inculpatului doar 2% din valoarea sumelor ce urmau a fi încasate de SC (...) SA, astfel că, în urma negocierilor cu inculpatul Marian Mitrea, acesta a acceptat ca procentul iniţial pretins să fie diminuat la 8%“.
 
„Aşa cum rezultă din probele administrate, discuţiile dintre inculpatul Marian Mitrea şi (...) şi (...) s-au purtat în prezenţa fratelui inculpatului, (...) în considerarea faptului că întâlnirea a avut loc la sediul SC (...) SA, societate care le aparţinea şi unde acesta din urmă îşi desfăşura activitatea. Având în vedere că în perioada 2010 - 2012 SC (...) SA trebuia să încaseze 45.426.082 de lei şi a încasat aproximativ 45.379.902 lei, rezultă că, prin raportare la procentul pretins de inculpatul Marian Mitrea, de 8%, acesta a pretins şi trebuia să primească aproximativ 3.630.392 de lei.
 
Tot cu prilejul întâlnirii de la sediul SC (...) SA, inculpatul Marian Mitrea şi (...) şi (...) au stabilit «mecanismul» prin care inculpatul Marian Mitrea urma să primească sumele de bani după ce SC (...) SA le încasa de la Administraţia Bazinală Apele Române Dobrogea - Litoral“, se mai arată în rechizitoriul cauzei.
 
„Astfel, s-a stabilit ca sumele de bani să-i fie remise inculpatului prin intermediul unor societăţi comerciale reprezentate de «cunoştinţe comune» care prezentau încredere întrucât inculpatul nu-şi permitea să rişte să facă acest «lucru cu nişte străini», evident, pentru a nu putea fi identificat şi pentru a nu putea fi tras la răspundere penală. În consecinţă, reprezentanţii societăţilor comerciale SC (...) SRL şi SC (...) SRL, (...) şi (...), facturau diverse lucrări sau vânzări de materiale către SC (...) SA, care nu aveau un suport real, fiind creat doar un circuit al «hârtiilor» (documentelor financiar-contabile), iar după încasarea sumelor de bani de la SC (...) SA, erau scoase din conturile societăţilor şi remise inculpatului Marian Mitrea“, potrivit rechizitoriului.

Locuinţe ieftine pentru tineri, de pe Baba Novac, destinate vânzării 

În actul de sesizare a instanţei se mai arată că, „la începutul anului 2010, tot la sugestia inculpatului Marian Mitrea, SC (...) SRL, a încheiat contractul nr. 11 cu SC (...) SA, inculpatul justificând necesitatea încheierii contractului prin faptul că există posibilitatea realizării de lucrări electrice la unele blocuri din Constanţa. Contractul nr. 11 din 11.01.2010 a fost redactat de SC (...) SRL şi semnat din partea acestei societăţi de (...), iar din partea SC (...) SA, de (...), valoarea contractului fiind de 170.000 de lei fără TVA şi a avut ca obiect «Lucrări instalaţii electrice la bloc BN7 şi BN8 aferente obiectivului „Construire
ansambluri locuinţe ieftine pentru tineri destinate vânzării Baba Novac“» .
 
În luna martie 2010, la solicitarea inculpatului Marian Mitrea, (...) a dispus emiterea de SC (...) SRL către SC (...) SA a facturii nr. 0000133 din 18.03.2010 în valoare de 200.991 de lei, cu TVA, reprezentând «lucrări instalaţii electrice la bloc BN7 şi BN8 aferente obiectivului „Construire ansamblu locuinţe ieftine pentru tineri destinate vânzării», necesitatea emiterii acestei facturi fiind justificată de inculpatul Marian Mitrea faţă de (...) (...) prin faptul că «SC (...) SA are nişte bani şi ar vrea să plătească în avans la unul dintre contracte şi că ar fi bine să facturezi pentru ca să nu aştepţi un timp îndelungat pentru a încasa banii după ce vei efectua prestaţia», sau «să nu fim puşi în situaţia de a nu putea încasa ulterior banii»“.

Lucrări care nu au fost prestate

„Astfel, deşi lucrările menţionate în factură nu trebuiau şi nu au fost prestate - situaţie despre care (...) nu avea cunoştinţă la momentul facturării -, aceasta reprezentând doar modalitatea concretă de remitere, cu titlu de mită, a sumei de 240.000 de lei, SC (...) SA, cu ordinele de plată nr. 335 din 8.04.2010, a plătit suma de 60.000 de lei, nr. 350 din 13.04.2010, a plătit suma de 50.000 de lei, nr. 347 din 12.04.2010, a plătit suma de 40.000 de lei, iar prin ordinul de plată nr. 401 din 19.04.2010, a fost plătită suma de 150.000 de lei, care a reprezentat atât diferenţa pentru factura nr. 000133/18.03.2010, dar şi o parte din factura nr. 000140 din 16.04.2010.
 
Rezultă aşadar că în cursul lunii aprilie 2010 SC (...) SA a efectuat plăţi totale către SC (...) SRL în cuantum de 300.000 de lei, în condiţiile în care această din urmă societate nu executase vreo lucrare şi nu prestase vreun serviciu conform contractelor“, potrivit DNA.
 
Rechizitoriul integral poate fi citit accesând secţiunea „Documente“. 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România a pierdut la scor meciul cu Turcia. Cinci convocaţi de la Academia Hagi. Câţi au jucat

17 Jan 2018 486

Revista presei locale

28 Dec 2017 527

Trei ani cu executare Directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Constanţa merge la închisoare

20 Dec 2017 3754

Marian Mitrea, fostul șef al Apelor Dobrogea Litoral, condamnat pentru luare de mită. Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen

27 Oct 2017 959

Marian Mitrea, fostul director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, condamnat pentru luare de mită. Dosarul merge la Curtea de Apel

07 Oct 2017 2036

Luare de mită Directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Constanţa a fost condamnat

02 Oct 2017 10445

Mitrea de la Utilnavorep SA a bătut palma cu CN APM SA Constanţa (document)

23 Aug 2017 1231

UPDATE. Marian Mitrea, fostul director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a fost trimis în judecată

28 Mar 2017 1047

Marian Mitrea, fost director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, pus sub acţiune penală

28 Feb 2017 2220

Demers în Parlament pentru înlesnirea încadrării în muncă a persoanelor cu handicap (document)

28 Oct 2016 1651

Contestaţia UTILNAVOREP SA, respinsă Cine se va ocupa de repararea, punerea în funcţiune şi întreţinerea fântânilor arteziene din Constanţa

10 Jun 2016 1975

Scandalul cărților scrise în penitenciar Prof. univ. dr. Marian Cojoc - „Nu văd ce ar putea reproșa cineva“

12 Jan 2016 1269

Îndrumătorul lui Miron Mitrea Ce spune profesorul Marian Cojoc despre lucrările deținuților pe care le-au coordonat cadrele didactice de la Constanța

10 Jan 2016 1636

Hipocrat Farm SRL are un nou asociat. Marian Mitrea, fostul director al ABADL, s-a retras

18 Dec 2015 984

E asemănat cu Nicolae Dobrin Denis Drăguş a debutat la 16 ani la FC Viitorul (galerie foto)

31 Oct 2015 2799

FC Viitorul, eliminată din Cupa Ligii Gică Hagi - „Fotbalul e imprevizibil“

17 Oct 2015 876

FC Viitorul a câştigat amicalul cu Steaua Gică Hagi - „Pentru noi, orice partidă e o experienţă importantă“

12 Oct 2015 621

Pe locul doi în Liga 1, FC Viitorul are cel mai bun atac al campionatului

16 Sep 2015 763

Printre asociaţi, cumnatul lui Miron Mitrea Silvodelta SA, una dintre fostele companii de stat din Delta Dunării, şi-a schimbat numele

24 Aug 2015 2180

Se joacă sâmbătă, la Ovidiu Astăzi se pun în vânzare biletele la meciul FC Viitorul - CFR Cluj

10 Jul 2015 3125

Fostul director al ABADL, Marian Mitrea şi-a mai radiat un SRL

16 May 2015 1047

Incidente la meciul România - Ungaria 1-1 Bogdan Mitrea, de la Viitorul, convocat la Naţională pentru partida cu Finlanda

13 Oct 2014 1663

Fotbaliştii Viitorului şi-au căutat inspiraţia sub teiul lui Eminescu

29 Jul 2014 1055

Lazăr a înscris de la mijlocul terenului Viitorul i-a marcat 16 goluri unei echipe din Italia

08 Jul 2014 1013

Scorul partidei FC Viitorul - Săgeata Năvodari

14 Mar 2014 1280

ABADL Constanţa dă jumătate de milion de lei pentru managementul zonei costiere

23 Jan 2014 2033

Cine sunt beneficiarii Un nou hipermagazin a primit ok-ul Primăriei Constanţa

25 Nov 2013 3359

Lucrări de apărare contra inundaţiilor la Valea Seacă

11 Nov 2013 1360

Cine sunt proprietarii Cum va arăta şi cu ce va fi dotat noul hipermagazin din bulevardul Aurel Vlaicu

29 Oct 2013 2923

Viitorul a condus-o pe Dinamo în amicalul de la Săftica

12 Oct 2013 1143

O nouă înfrângere usturătoare pentru Viitorul în Liga 1

04 Oct 2013 1165

Au jucat un meci în Pipera Pe cine ar putea pune Viitorul antrenor

09 Sep 2013 1193

Cine ar putea fi antrenorul Viitorul a învins o echipă de Liga 1 într-un amical

08 Sep 2013 1306

Viitorul, remiză cu Dinamo, CFR Cluj - o nouă umilință

05 Aug 2013 1194

Viitorul a exportat doi fotbalişti la AS Roma

30 Jul 2013 1815

Egal în Giulești între Rapid și Viitorul

29 Jul 2013 923

Joacă un amical cu nou-promovata Callatis 2012 Mangalia Viitorul a transferat şapte jucători

17 Jul 2013 1797

Iată pe unde se vor plimba aleşii de Constanţa Au fost constituite grupurile parlamentare de prietenie cu alte state

21 Apr 2013 1689

Mitrea rămâne la conducerea ABADL?

16 Jul 2012 1595

Pentru moment Mitrea rămâne directorul ABADL

15 Jul 2012 1215

De astăzi Mitrea nu mai este directorul ABADL

15 Jul 2012 860

Scrisoarea de adio a lui Mitrea - Pe cine vrea PSD la Apele Române Dobrogea Litoral

20 Jun 2012 2508

Ce spune Marian Mitrea, la final de mandat la ABADL

19 Jun 2012 1031

Ministrul Turismului a inspectat plaja din Neptun (galerie foto)

21 Apr 2012 1596

Marian Mitrea „Vor fi montate plase pentru îndepărtarea algelor pe litoral“

23 Mar 2012 1036

Naşteri înregistrate la data de 17.02.2012

17 Feb 2012 924

Cine sunt vicepreşedinţi BPL al PDL

19 Nov 2011 1215

Manafu vrea din nou la Ape, Chiru a obţinut vicepreşedinţia Comisiei de Mediu Cine i-a apropiat pe Manafu şi pe Chiru?! Naşul de la mediu, Marin Anton!

01 Nov 2011 3261

Observator de Constanţa ABADL si-a cumparat masini de teren de 30.000 euro bucata

18 Oct 2011 516

Replica de Constanţa Mitrea ţine blat şoferii care fac accidente cu maşinile de serviciu

06 Oct 2011 562