DNA atacă decizia lui Florin Voinescu. A condamnat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atacat decizia judecătorului Bogdan Florin Voinescu, din Curtea de Apel Bucureşti, prin intermediul căreia i-a condamnat la închisoare pe Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” şi totodată inculpat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, pe Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, dar şi pe fraţii Ioan şi Victor Becali. Tot în prezenta cauză au mai fost condamnaţi avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre. 
 
Având în vedere contestaţia procurorilor DNA, dosarul va merge către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, care va lua o decizie definitivă în acest caz. De menţionat că decizia judecătorului Bogdan Florin Voinescu a fost contestată de Geanina Terceanu, dar şi de către Daniel Costel Petre.
 
Reamintim că, aproape de jumătatea lunii trecute, Cristian Borcea, acuzat de dare de mită, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a contopit pedeapsa mai sus precizată cu ce a primit în Dosarul Transferurilor, astfel că fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” s-a ales cu şapte ani şi zece luni de închisoare. Tot pentru dare de mită, Ioan Becali a fost condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare, iar fratele său Victor Becali, la cinci ani şi opt luni de închisoare. Şi în cazul fraţilor Becali pedepsele au rezultat după contopirea cu cele primite în Dosarul Transferurilor.
 
Pentru luare de mită, Geanina Terceanu a luat cinci ani şi şase luni de detenţie. George Antonie Iorgovan a luat un an cu suspendare, iar Daniel Costel Petre a primit un an de închisoare, cu executare.
 
Geanina Terceanu, judecător din Tribunalul Bucureşti, a fost acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit suma de 195.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali şi suma de 10.000 de euro de la Cristian Borcea, pentru a-i achita în celebrul Dosar al Transferurilor de fotbalişti. Mita ar fi fost primită de Geanina Terceanu în intervalul aprilie 2009 - mai 2012.
 
Până să fie cercetată de DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.
 
Şpagă pentru magistrat!
Cum şi-a distrus cariera judecătoarea Geanina Terceanu (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directorul CNAIR a anunțat la Constanța că taxa de pod se suspendă de la începutul lui iunie 2023

10 May 2023 3739

Modificări la complexul rezidențial ridicat de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța. Se va edifica și o sală de fitness!

14 Apr 2022 2298

Uraganul imobiliar din Dosarul Retrocedărilor Constanței, „dezlănțuit“ în Capitală! Aproape 50 de terenuri sunt vizate. Statul Român a cerut să intervină!

15 Nov 2021 5974

Neptun Olimp SA a pierdut calitatea de acţionar în Holiday Club Neptun SA. Cum arată acum noua structură a acţionarilor

01 Oct 2021 2630

Municipiul Constanța, la judecată cu fostele soții ale suspecților din Dosarul Retrocedărilor

29 May 2021 4134

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4240

Ce se construiește Fiul lui Cristi Borcea va organiza șantierul la investiția pentru ridicarea mai multor blocuri de 8 etaje, la Constanța

30 Mar 2021 6781

Ce s-a întâmplat cu procesul deschis de BNR împotriva beneficiarilor de top ai retrocedărilor din Portul Tomis

05 Dec 2020 2719

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2020

14 Sep 2020 2627

Cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor, amânată pentru luna viitoare

19 Jun 2020 1818

Primăria Constanța la judecată cu omul de afaceri Cristian Borcea. Contestă decizia ANAF de ridicarea sechestrului asupra terenurilor din dosarul retrocedărilor

21 May 2020 2235

Conflict negativ de competenţă S-a stabilit instanţa care va judeca procesul pentru sechestrul terenurilor lui Borcea

11 Mar 2020 2064

Cale extraordinară de atac Cristian Borcea, inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, nemulțumit de pedeapsă (document)

20 Nov 2019 1812

Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat eliberarea condiționată a lui Cristian Borcea

06 Nov 2019 1695

Cristian Borcea, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, află azi dacă părăsește închisoarea

06 Nov 2019 3999