DNA Constanţa a trimis în judecată doi foşti şefi ai Autorității Navale Române. Ce s-a întâmplat ieri în instanţă

Tribunalul Constanţa a dispus, ieri, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de Răzvan-Gabriel Trandafir, la data presupuselor fapte director general interimar al Autorității Navale Române, şi Cazan Liviu-Aurelian, fost director general al Autorității Navale Române. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Răzvan-Gabriel Trandafir şi Cazan Liviu-Aurelian au fost trimişi în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, alături de Matei Cristian, director general al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Fluviale.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „la data de 26 mai 2017, inculpatul Matei Cristian, în calitate de director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF), cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la buna gestiune financiară în administrarea patrimoniului public, a îndeplinit în mod defectuos, cu rea credință, acte ce țin de atribuțiile de serviciu, conducere, administrare și control“.
 
„Concret, acesta, împreună cu inculpatul Trandafir Răzvan-Gabriel, la instigarea inculpatului Cazan Liviu-Aurelian, a semnat un act adițional la un contract de vânzare-cumpărare prin care un imobil a trecut, fără plată, din patrimoniul CN APDF Giurgiu în patrimoniul Autorității Navale Române (ANR). Aceste demersuri ale inculpaților au condus la producerea unui prejudiciu CN APDF Giurgiu în sumă de 255.372,726 euro fără TVA (reprezentând contravaloarea respectivului imobil), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Autoritatea Navală Română. Acționând în această manieră, inculpații Matei Cristian și Trandafir Răzvan-Gabriel au urmărit fraudulos îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Cazan Liviu-Aurelian, în cadrul dosarului penal mediatizat prin comunicatul nr. 496/VIII/3 din 16 mai 2017“, conform DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 501

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 781

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1189

Declarație de avere Răzvan Gabriel Trandafir, director general adjunct la Autoritatea Navală Română, averea și interesele (DOCUMENTE)

03 Oct 2022 2723

Trei foști directori ai ANR, trimiși în judecată de DNA, achitați definitiv! Motivare - „Faptele nu există!“

21 Nov 2020 2868

Trei foști directori ai ANR, trimiși în judecată de DNA, achitați în primă instanță. Cazul, din nou în atenția judecătorilor

23 Jul 2020 2165

Cei trei inculpați din dosarul Autorităţii Navale Române, achitați. S-a stabilit un nou termen în apel

24 Apr 2020 3388

Declarație de avere - Răzvan Gabriel Trandafir, director direcție la Autoritatea Navală Română (document)

09 Apr 2020 3660

Cazul directorilor Răzvan Gabriel Trandafir, Liviu Aurelian Cazan şi Cristian Matei a ajuns la Curtea de Apel

08 Jan 2020 2309

Directorii Răzvan Gabriel Trandafir, Liviu Aurelian Cazan şi Cristian Matei, achitaţi. Ce au scris judecătorii în motivare

19 Sep 2019 3067

Pronunţare în dosarul ANR. Gabriel Trandafir, Aurelian Cazan şi Cristian Matei au fost achitaţi

03 Apr 2019 2968

Procurorii Anticorupție au trimis în judecată trei directori. Care sunt acuzaţiile şi ce se întâmplă acum cu dosarul

18 Sep 2018 2116

Răzvan-Gabriel Trandafir şi Liviu-Aurelian Cazan, foşti şefi ai ANR, au scăpat de controlul judiciar

01 Jun 2018 2301

DNA Constanţa a trimis în judecată doi foşti directori. Ce au decis ieri judecătorii

06 Apr 2018 2591

Doi foşti directori constănţeni rămân sub control judiciar

07 Feb 2018 2845